• 30 septembrie 2025, Adriana BURLACU
Ministrul apărării naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut vineri, 26 septembrie, o întrevedere cu reprezentanții companiei italiene Fincantieri, la sediul Ministerului Apărării Naționale. Discuțiile s-au concentrat pe programele de înzestrare și modernizare ale Forțelor Navale Române, precum și pe modalitățile prin care acestea pot fi sprijinite de investițiile realizate de compania italiană în România.
Fincantieri, una dintre cele mai mari companii de construcții navale la nivel mondial, deține în România șantierele de la Tulcea și Brăila, unde a investit constant în ultimii ani. Potrivit oficialilor MApN, dialogul a vizat atât posibilitățile de colaborare în domeniul construcțiilor și modernizării de nave militare, cât și integrarea unor soluții tehnologice avansate, adaptate nevoilor de securitate ale României la Marea Neagră.
În cadrul întrevederii, a fost subliniată importanța implicării industriei de apărare din România în proiectele comune. „Este esențial ca programele de înzestrare ale Forțelor Navale să valorifice capacitățile industriale existente în țară și să contribuie la dezvoltarea acestora”, au transmis oficiali ai Ministerului Apărării.
Pe agenda discuțiilor s-au aflat și aspecte legate de participarea României la Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Acest mecanism pune accentul pe rolul industriei europene de apărare în consolidarea capacităților militare comune, dar și pe parteneriatele cu state terțe, precum Ucraina. Un element-cheie al programului este obligativitatea ca minimum 65% dintre componentele echipamentelor fabricate să fie realizate pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce deschide noi oportunități pentru șantierele navale din Brăila și Tulcea.
Întâlnirea dintre ministrul Liviu-Ionuț Moșteanu și reprezentanții Fincantieri marchează un nou pas în consolidarea colaborării dintre România și compania italiană, în contextul în care securitatea navală la Marea Neagră capătă o importanță strategică sporită. Autoritățile române urmăresc atât creșterea nivelului de interoperabilitate cu partenerii NATO și UE, cât și valorificarea capacităților industriale interne, prin atragerea unor investiții și parteneriate pe termen lung.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236