• 10 noiembrie 2025, Adriana BURLACU
Vineri, 7 noiembrie 2025, în atmosfera caldă a Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Oprișenești, județul Brăila, păstorită de tânărul preot Silviu Vasiliu, a avut loc lansarea volumului „Scurtă biografie a comunității rurale românești. Satul Oprișenești”, semnat de învățătoarea Mădălina Boboc și apărut la Editura Paideia București. Evenimentul a fost moderat de dr. Brîndușa Ilie, muzeograf la Muzeul Brăilei „Carol I”.
Cartea reprezintă o veritabilă cronică a vieții satului românesc, concentrându-se asupra Oprișeneștiului natal, un loc încărcat de tradiție și memorie. Autoarea reconstituie, cu emoție și minuțiozitate, aspecte definitorii ale comunității: istoria școlii și a bisericii, activitatea fostei Cooperative Agricole de Producție, momentele dramatice trăite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar și obiceiurile, ritualurile, sărbătorile și evenimentele care au marcat viața țăranului român. În paginile sale prind viață copiii, consătenii și întreg universul satului din perioada comunistă și postcomunistă, într-o frescă autentică a lumii rurale.
Volumul este dedicat „foarte dragilor ei consăteni”, satului natal pe care autoarea îl descrie, citându-l pe Lucian Blaga, drept „prag de lume și potecă patimii”. Lansarea a reunit un public numeros, iar momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât mulți dintre cei prezenți se regăseau chiar în paginile cărții. Moderatorul evenimentului a reușit să creeze o atmosferă de comuniune și recunoștință între participanți, transformând întâlnirea într-o celebrare a identității și memoriei colective.
În continuarea evenimentului, invitații au vizitat muzeul ad-hoc realizat de Mădălina Boboc chiar în incinta școlii unde predă. Această mică expoziție, amenajată cu dragoste și pasiune, reconstituie atmosfera epocii comuniste și postcomuniste printr-o colecție impresionantă de obiecte: costume populare, unelte de țesut, de scris și de călcat, oale, ștergare, preșuri, carpete, fotografii vechi, mobilier de epocă, ziare, o lampă de gaz și multe alte elemente care redau cu fidelitate universul domestic și spiritual al satului.
Printre invitații care au rostit alocuțiuni s-au numărat Ecaterina Bonciu, inspector pentru învățământul primar în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Brăila, preotul Silviu Vasiliu, protoiereul de Făurei, precum și Antoaneta Crudu, directorul școlii din Oprișenești. Au mai participat elevi ai Liceului Teoretic „Constantin Anghelescu” Ianca – structura Școala Primară Oprișenești, reprezentanți ai Asociației Danubiana Galați, alături de numeroși membri ai comunității.