×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3756
4.9773
Ziar Braila
Colegiul “Murgoci”, în top 10 la nivel național


• 11 iulie 2024, Adriana BURLACU


După centralizarea primelor rezultate, înainte de contestații de la examenul național de Bacalaureat 2024 a fost realizat un Top 10 al celor mai bune unități de învățământ, la nivel național, având criteriu principal media notelor obținută pe liceu/ colegiu. Pe listă se află instituții de învățământ din Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Brăila, Galați, Timișoara. Pe primul loc se află Colegiul Național Iași cu media 9,44, iar Colegiul Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila ocupă locul 5 cu media 9,31. Ultimul loc din acest top 10 este ocupat de Colegiul Național „Costache Negri” din Galați cu media 9,29.

Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” are o existență de peste un secol și s-a afirmat de-a lungul timpului ca o adevarată citadelă a învățământului brăilean.

Instituția a funcționat ca școală de fete până în 1956, când a devenit școală mixtă. Numele Liceul Teoretic “Gh. M. Murgoci”, a fost adoptat în cadru festiv, în anul 1971, în semn de prețuire pentru cei ale cărui începuturi de viață și muncă se leagă de Brăila. La 19 septembrie 2000 se aprobă denumirea de Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”. De la începuturile sale și până astăzi, școala a dat peste 80 de promoții, având de-a lungul timpului pierderi nesemnificative.