×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3756
4.9773
Ziar Braila
Reducerea riscurilor rutiere și promovarea disciplinei în trafic


• 19 martie 2025, Adriana BURLACU


Pe 16 martie, între orele 15.00 și 21.00, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscurilor rutiere și promovarea disciplinei în trafic. Acțiunea a avut loc pe raza de competență, iar scopul principal a fost creșterea siguranței rutiere.

În cadrul acțiunii, au fost testați 140 de participanți la trafic cu aparatele din dotare, iar polițiștii au aplicat 59 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 19.430 de lei, conform O.U.G nr. 195/2002 și a Legii 132/2017. Dintre acestea, 28 au fost aplicate bicicliștilor pentru diverse abateri, 21 pentru viteză excesivă, 7 pentru neportul centurii de siguranță, iar restul pentru alte încălcări ale reglementărilor rutiere.

Un obiectiv important al acțiunii a fost eliminarea din trafic a celor care reprezenta un pericol pentru ceilalți participanți. Astfel, doi șoferi au fost opriți și sancționați pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Polițiștii au făcut apel către toți participanții la trafic să respecte legislația rutieră și să adopte un comportament preventiv, subliniind că prin respectarea regulilor de circulație se pot reduce accidentele și se pot salva vieți.

Un incident semnificativ s-a produs în jurul orei 19.15, când polițiștii au oprit un bărbat de 54 de ani din localitatea Vultureni, care conducea un tractor pe DJ 203, între localitățile Dudescu și Ulmu. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar tractorul pe care îl conducea era neînregistrat în bazele de date. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ (zero alcool). Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.