×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.5516
4.9774
Ziar Braila
Minivacanță plină de evenimente


• 8 mai 2024, Adriana BURLACU


Minivacanța prilejuită de ziua de 1 mai și Sărbătorile Pascale nu a fost una lipsită de evenimente pentr polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, ba chiar dimpotrivă am zice. Oamenii legii brăileni au intervenit la 277 de evenimente, iar 238 dintre acestea au fost sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

În această perioadă au fost organizate și desfășurate 88 de acțiuni și au fost aplicate 827 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de peste 370.000 de lei. Mai mult chiar, în cadrul acțiunilor, polițiștii au avut surpriza să surprindă în flagrant 16 infracțiuni, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Pentru că tot am ajuns la capitolul rezervat poliției rutiere, pentru abaterile constatate la regimul rutier, polițiștii au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 58 de permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.

De exemplu, chiar în a doua de de Paște, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autovehicul ce se deplasa pe raza DE 584, în localitatea Vărsătura cu viteza de 99 km/h. Conducătorul auto nu a manifestat vreun gest de a opri la semnalul oamenilor legii, dar nu a reușit să scape în acest fel, iar la intersecția cu șoseaua de Centură a părăsit partea carosabilă, a tamponat un gard al unui imobil și a abandonat vehiculul. Polițiștii au identificat persoana în cauză, fiind vorba de un bărbat, de 36 de ani, din Brăila.

Un alt exemplu concludent este cel în care polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila ce acționau împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Servicul pentru Acțiuni Speciale au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul ce se deplasa Bulevardul Dorobanților. Ca și în cazul anterior, șoferul a preferat să meargă mai departe, până pe strada Ștefan cel Mare, unde conducătorul auto a fost identificat de polițiști în persoana unui tânăr de 27 de ani, din Brăila. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că ambii bărbați au dreptul de a conduce suspendat, de unde și decizia lor a de a încerca să scape de urmărirea polițiștilot. În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.