• 20 ianuarie 2026, Adriana BURLACU
Joi, 22 ianuarie, Muzeul Brăilei „Carol I” organizează un eveniment dedicat aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, act istoric fundamental realizat la 24 ianuarie 1859 și care a stat la baza formării statului român modern. Manifestarea, intitulată „167 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859 – 24 ianuarie 2026)”, se înscrie în seria activităților culturale și științifice prin care instituția muzeală brăileană promovează memoria istorică și valorile identitare naționale.
Evenimentul va reuni istorici, cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai societății civile, care vor aborda Unirea Principatelor din perspective complementare, punând în lumină atât contextul internațional al epocii, cât și implicațiile politice, militare și culturale ale acestui moment decisiv. Programul va fi deschis de conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, care va susține cuvântul introductiv intitulat „Avatarurile geo-strategice ale Unirii Principatelor”. În alocuțiunea sa, acesta va evidenția dimensiunea geopolitică a Unirii și modul în care echilibrul de forțe europene a influențat realizarea proiectului național românesc.
În continuarea manifestării, dr. Adrian Trifan va susține prelegerea „Chestiunea Românească în context european 1856–1862”, analizând cadrul diplomatic și politic internațional în care s-a conturat Unirea Moldovei cu |ara Românească. Vor fi aduse în discuție tratatele, conferințele și interesele marilor puteri ale vremii, care au influențat evoluția spațiului românesc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Un alt moment important al evenimentului va fi susținut de colonelul în rezervă Constantin Giurgea, președintele Cultului Eroilor „Regina Maria” – Filiala Brăila, care va aborda tema reformei armatei în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Intervenția va reliefa rolul esențial al modernizării instituției militare în procesul de consolidare a noului stat și în afirmarea suveranității acestuia.
Programul științific va fi completat de prezentarea realizată de Viorica Preda, dedicată personalității domnitorului Alexandru Ioan Cuza și modului în care acesta este reflectat în memoria colectivă. Expunerea va pune accent pe imaginea lui Cuza în conștiința publică, între mit, realitate istorică și simbol național.
Evenimentul va include și un moment artistic, susținut de Grupul vocal „Flori de Bărăgan” al Școlii Gimnaziale „Ion Băncilă” din Brăila, coordonat de prof. Simona Dumitru. Momentul muzical va aduce o notă emoționantă manifestării, subliniind continuitatea valorilor naționale și transmiterea acestora către tinerele generații.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236