×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.7977
5.3487
Ziar Braila
Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos, inaugurat la Brăila


• 26 octombrie 2026, Adriana BURLACU


Centrul Cultural Albanez de la Dunărea de Jos este inaugurat astăzi, 26 octombrie, la Muzeul Brăilei „Carol I”, în cadrul unui eveniment organizat de Ambasada Republicii Albania în România, în colaborare cu instituția muzeală. La ceremonie a participat ambasadoarea Albaniei la București, Enkeleda Merkuri, alături de reprezentanți ai autorităților locale, scriitori, artiști și oameni de cultură.

Înființarea centrului reprezintă un demers menit să consolideze relațiile istorice și de prietenie dintre România și Albania, promovând totodată dialogul intercultural. Noua instituție își propune să devină un spațiu regional dedicat promovării limbii, tradițiilor, literaturii și artelor albaneze, precum și cooperării dintre comunitățile de la Dunărea de Jos.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Săptămânii Europene Albaneze și precedă manifestările dedicate Zilei Naționale a Albaniei, incluse în programul „Noiembrie Albanez 2026”.

Un moment important al inaugurării a fost lansarea volumului „Albania în România, 1926-2026: 100 de ani de diplomație în 100 de imagini”, semnat de Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, și dr. Elsa Stavro, directoarea noului centru cultural. Publicată în 2026 la Editura Istros, lucrarea marchează un secol de relații diplomatice româno-albaneze prin intermediul a 100 de imagini. Cu aceeași ocazie, a fost vernisată o expoziție cu același titlu, curatoriată de Fatme Nistoroi.

Dr. Elsa Stavro, originară din Albania și stabilită la Galați din 2015, este doctor în istorie al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, unde a susținut în 2022 o cercetare dedicată identității aromânilor din Albania. Autoare de poezie și studii istorice, aceasta a publicat în 2024 volumul „Identitatea aromânilor din Albania, de la elenizare și dictatura atee, la interculturalism”, contribuind la dezvoltarea proiectelor culturale și editoriale româno-albaneze.

Programul inaugural a cuprins alocuțiuni susținute de ambasadoarea Enkeleda Merkuri, Costin Croitoru și reprezentanți ai autorităților locale, precum și un moment artistic prezentat de elevii clasei de canto – muzică ușoară din cadrul Școlii de Arte a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, coordonați de profesoara Emilia Savu.

De asemenea, a avut loc masa rotundă „între tradiție și modernitate”, la care invitați din România și Albania au discutat despre cultură și tradiții. Manifestarea se va încheia cu un moment gastronomic dedicat bucătăriei albaneze, în cadrul căruia vor fi prezentate preparate tradiționale, precum burek și baklava.