• 25 noiembrie 2025, Adriana BURLACU
Senatul României a adoptat luni, cu 77 de voturi „pentru”, 30 „contra” și 2 abțineri, proiectul de lege care modifică regulile de obținere a unor categorii de permis auto. Actul normativ a fost reexaminat la solicitarea președintelui României, Nicușor Dan, care a cerut introducerea unor condiții suplimentare privind experiența efectivă la volan, ca măsură de creștere a siguranței rutiere.
Modificările adoptate vizează, în special, două categorii de conducători auto: tinerii care dețin permis B1 și persoanele care doresc să avanseze către categoriile superioare de motociclete A1, A2 și A. Pentru tinerii care au obținut permisul B1 la 16 sau 17 ani, legea introduce posibilitatea trecerii la categoria B fără susținerea examenului teoretic, dar cu o condiție importantă: acumularea unei experiențe de minimum un an în conducerea unui vehicul din categoria B1. În forma inițială adoptată de Parlament în luna iunie, această cerință de experiență nu exista, iar președintele a solicitat reexaminarea pentru a introduce această prevedere, considerată esențială pentru siguranța traficului rutier. Astfel, tinerii cu B1 pot obține permisul B fără proba teoretică numai dacă pot demonstra că au condus efectiv timp de un an vehicule din această categorie, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții legale.
Proiectul de lege aduce, de asemenea, reguli mai stricte pentru motocicliștii care trec de la o categorie la alta. Conform noii reglementări, cei care doresc să avanseze de la categoria A1 la A2 sunt exceptați de la susținerea probei teoretice doar dacă au acumulat minimum doi ani de experiență în conducerea unei motociclete din categoria A1. Similar, trecerea de la A2 la A necesită cel puțin doi ani de experiență cu motociclete din categoria A2 pentru a fi scutiți de examenul teoretic. Această modificare vine ca urmare a solicitării președintelui, întrucât în varianta inițială nu exista criteriul experienței minime. Celelalte cerințe, inclusiv vârsta minimă și examenul practic, rămân neschimbate.
Senatul a acționat ca primă cameră sesizată, iar Camera Deputaților va fi forul decizional. În cazul în care proiectul va fi aprobat și de deputați în forma actuală, legea va fi trimisă din nou spre promulgare. Modificările urmăresc să echilibreze facilitățile oferite șoferilor cu necesitatea menținerii unui nivel ridicat de siguranță rutieră, introducând experiența efectivă la volan drept criteriu esențial pentru accesul la noi categorii de permis auto.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236