Începutul anului școlar readuce în atenție una dintre practicile întâlnite frecvent în unitățile de învățământ: strângerea de bani pentru „fondul clasei”. De la hârtie, toner și markere până la imprimante, jaluzele, produse de igienă sau servicii de pază, diverse cheltuieli ajung să fie suportate de părinți. Important este însă că, indiferent de denumirea folosită – „fondul clasei”, „donație” sau „contribuție” –, plata nu poate fi impusă.

Părinții pot sprijini financiar școala sau clasa, inclusiv prin intermediul asociațiilor de părinți, însă orice contribuție trebuie să fie voluntară. Nici măcar o decizie adoptată prin votul majorității părinților nu poate transforma o astfel de contribuție într-o obligație pentru cei care nu doresc sau nu își permit să plătească.

În practică, banii strânși sunt folosiți adesea pentru cheltuieli care par nesemnificative luate separat, dar care, adunate, pot reprezenta sume importante. Printre acestea se numără hârtia pentru imprimantă, tonerul, materialele necesare activităților educative, produsele de igienă sau anumite dotări pentru sala de clasă.

Un astfel de exemplu a fost relatat de o mamă al cărei copil este într-o clasă pregătitoare. Părinții au contribuit cu 150 de lei pentru diverse necesități ale clasei, după ce, anterior, cumpăraseră inclusiv o imprimantă, jaluzele și pernuțe pentru copii. Situația ilustrează modul în care, în unele colective, sprijinul financiar oferit de părinți poate ajunge să acopere o gamă largă de necesități.

Totuși, eventualele lipsuri de finanțare ale unei unități de învățământ nu pot fi transformate într-o obligație financiară pentru familii. Părinții au dreptul să facă donații sau sponsorizări, însă acestea trebuie să rămână voluntare. În cazul bunurilor cumpărate și donate școlii, acestea trebuie predate și înregistrate în patrimoniul unității de învățământ, potrivit regulilor aplicabile.

O situație aparte este reprezentată de serviciile de pază. Nici acestea nu pot deveni, pentru părinți, o „taxă” obligatorie. Chiar dacă o asociație de părinți hotărăște să contribuie la finanțarea unor servicii de securitate, familiile care nu doresc să participe financiar nu pot fi constrânse să o facă.

Mai mult, refuzul unui părinte de a contribui nu poate avea consecințe asupra copilului. Elevul nu poate fi privat de accesul la educație și nici supus unui tratament diferit pentru faptul că familia sa nu a plătit o contribuție. Principiul caracterului voluntar trebuie să se aplice tuturor părinților, indiferent de decizia majorității.

Astfel, faptul că o anumită sumă a fost stabilită printr-o hotărâre a colectivului de părinți nu înseamnă că fiecare familie este obligată să o achite. Votul majorității poate exprima acordul celor care doresc să contribuie, dar nu poate crea o obligație financiară pentru cei care refuză.

Ca un rezumat, părinții pot sprijini școala și pot contribui la îmbunătățirea condițiilor în care învață copiii, însă sprijinul financiar trebuie să rămână o alegere. „Așa a votat majoritatea” nu poate fi echivalent cu „trebuie să plătească toată lumea”.