×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.2778
5.0670
Ziar Braila
Consfătuirile județene ale cadrelor didactice din educația timpurie, la Brăila


• 17 septembrie 2025, Adriana BURLACU


Cadrele didactice din educația timpurie din județul Brăila s-au reunit pe 15 septembrie în cadrul consfătuirilor județene, eveniment care a adus la aceeași masă peste 400 de participanți, reprezentând toate unitățile de învățământ preșcolar din municipiu și din județ.

Întâlnirea a avut ca obiectiv analiza situației actuale a educației timpurii, atât la nivel european, cât și național, precum și trasarea priorităților pentru anul școlar 2025–2026. Printre temele discutate s-au aflat accesul la educație pentru toți copiii, actualizarea curriculumului, tranziția copilului între etape educaționale, digitalizarea procesului de învățământ, metodele de evaluare și aplicarea noilor reglementări legislative.

Prin acest cadru de dialog și reflecție, cadrele didactice își propun să se dezvolte în spiritul calității și al responsabilității față de copil și comunitate. Totodată, consfătuirile au reprezentat un prilej de împărtășire a bunelor practici, de prezentare a proiectelor derulate în unități și de familiarizare cu documentele școlare necesare pentru noul an educațional.

Un alt punct important al reuniunii a fost stabilirea noii componențe a cercurilor pedagogice, un instrument esențial pentru colaborarea profesională și pentru aplicarea unitară a priorităților educaționale la nivel județean. Inspectorul pentru educație timpurie, alături de responsabilele de cerc pedagogic, a coordonat lucrările, dând repere clare pentru activitatea cadrelor didactice din anul școlar care tocmai a început.

Evenimentul a contribuit la consolidarea coeziunii profesionale între educatoarele din întreg județul, la crearea unei viziuni comune și la clarificarea direcțiilor de acțiune. Participarea la consfătuiri le-a dat cadrelor didactice oportunitatea de a se informa direct despre schimbările legislative și pedagogice, dar și de a colabora și de a-și armoniza demersurile educaționale.