• 2 februarie 2026, Gabriela DELEANU
Consiliul Politic Național al PSD a decis ieri, 1 februarie, susținerea în regim de urgență a două seturi de măsuri vitale pentru stabilitatea socială: Pachetul de Relansare Economică și Pachetul de Solidaritate. Social-democrații avertizează că adoptarea acestora este „nenegociabilă”, prioritatea momentului fiind protejarea nivelului de trai în fața creșterii costurilor vieții.
Ajutoare financiare pentru pensionari în două tranșe
Conform propunerii PSD, peste 2,8 milioane de pensionari ar urma să primească un sprijin financiar direct, acordat în două tranșe egale (în lunile aprilie și decembrie). Cuantumul ajutorului este diferențiat în funcție de venituri:
• 1.000 lei pentru pensionarii cu venituri sub 1.500 lei (cca. 1,24 milioane persoane);
• 800 lei pentru cei cu venituri între 1.501 și 2.000 lei (cca. 497 mii persoane);
• 600 lei pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.000 lei (cca. 612 mii persoane).
Impact de peste 3 miliarde de lei pentru categoriile vulnerabile
Pachetul de solidaritate vizează în total 5 milioane de beneficiari, având un impact bugetar estimat la 3,39 miliarde de lei. Pe lângă pensionari, măsurile sunt direcționate către copiii cu dizabilități, mame, veterani și persoane cu handicap, categorii considerate cele mai expuse efectelor austerității.
De asemenea, PSD propune o schemă de ajutor pentru persoanele vulnerabile în contextul liberalizării prețurilor la gaze, similară modelului aplicat deja în sectorul energiei electrice.
„Liniile Roșii”: Educația și Investițiile Locale
Reprezentanții partidului au subliniat că nu vor accepta nicio reducere a bugetului pentru Educație, invocând problemele majore cauzate de tăierile din 2025. Totodată, formațiunea politică pune accent pe predictibilitate pentru comunitățile locale:
„PSD va insista pentru menținerea investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025 și pentru continuarea proiectelor de infrastructură mare (transport, sănătate, agricultură). Este esențial ca autoritățile locale să păstreze, în cotele actuale, sumele din impozitele și taxele colectate direct de la contribuabili”, se arată în declarțiile mebrilor din conducerea centrală. Din Consiliul Politic Național face parte și președintele PSD Brăila, Iulian Chiriac, prin poziția sa de vicepreședinte în noua conducere centrală a partidului, alături de Sorin Grindeanu.
Termen limită: Înainte de Bugetul pe 2026
Social-democrații consideră că aceste pachete trebuie aprobate înainte de adoptarea Bugetului Consolidat pentru anul 2026, pentru a asigura supraviețuirea firmelor românești și menținerea locurilor de muncă. „Limita de suportabilitate a fost depășită. Nu ne mai permitem experimente financiare pe seama populației”, au conchis reprezentanții PSD.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236