Directorul CNAIR, Cristian Pistol, despre podul de la Brăila: “atât domnul Grindeanu, cât și eu, am comunicat foarte clar că nu vom recepționa această lucrare, acest obiectiv de investiție până când lucrările nu vor fi făcute conform contractului”
Discuțiile legate de Podul de la Brăila sunt departe de a fi încheiate, și nu sunt deloc puțini cei care susțin că lucrările efectuate nu sunt chiar printre cele mai bune. Chiar și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a comentat legat de acest aspect.
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a acordat un interviu pentru Agenția de presă Agerpres, în care a ținut să vină cu unele lămuriri. Astfel, potrivit acestuia, “orice proiect de investiții de amploarea acestuia, a podului de la Brăila, are pe durata execuției o serie de neconformități, așa se numesc, care apar în execuție. Mare parte din aceste neconformități au fost deja remediate de antreprenor. în ceea ce privește stratul bituminos al podului, se pare că el nu a fost executat conform proiectului. Rezultatele pe care eu le-am solicitat CESTRIN-ului au arătat că nu e bun. Asta ce înseamnă? Că nu a fost executat corect ca tehnologie, pe de o parte, iar antreprenorul, de asemenea, ne-a menționat faptul că nici soluția adoptată de el prin proiectul tehnic nu a fost, poate, cea indicată. în momentul de față, așteptăm să vedem propunerea de modificare pe care acesta ne-o înaintează, potrivit contractului, pe care să o aprobăm în cazul în care ea este certificată ca fiind o soluție bună. Ei deja au demarat lucrări de reparații ale actualei mixturi bituminoase, dar asta nu ne dă garanția că lucrările vor fi bine făcute, pentru că, așa cum vă spuneam, soluția aleasă de ei nu este cea bună și vor să vină cu altă propunere a pachetului de mixturi bituminoase. De asemenea, atât domnul Grindeanu, cât și eu, le-am comunicat foarte clar că nu vom recepționa această lucrare, acest obiectiv de investiție până când lucrările nu vor fi făcute conform contractului și atunci când nu vor mai fi neconformități, când aceste neconformități vor fi închise, atunci se va recepționa acest obiectiv de investiție. (…) Din ce am discutat cu dânșii, sunt foarte aproape în a ne propune o soluție în ceea ce privește pachetul de mixturi bituminoase, iar în luna august să și demareze lucrările și cel mai probabil să le și finalizeze sub noua propunere pe care urmează a ne-o înainta”.