Nu toți eroii poartă pelerină. Unii poartă uniformă SMURD
• 6 noiembrie 2026, Interviu realizat de Cristina SIPICĂ
În timp ce pentru cei mai mulți dintre noi sunetul unei sirene înseamnă doar o ambulanță care trece în grabă, pentru un voluntar SMURD acesta poate însemna începutul unei lupte contracronometru pentru viața unui om.
Marinel Bobocea este voluntar SMURD de 7 ani și are la activ peste 2000 de ore de voluntariat
- Ce v-a determinat să deveniți voluntar SMURD? A existat un moment anume care v-a schimbat perspectiva asupra vieții?
- Decizia de a deveni voluntar a venit firesc, din interacțiunile cotidiene cu semenii. Am observat în jurul meu cum oamenii încep să nu se mai observe, să nu mai aibă reacții naturale de a ajuta pe cel aflat, la un moment dat, în nevoie. Pe stradă nu ne mai observăm, în mijloacele de transport, nici în situații critice. Persoane căzute în stradă, bolnavi sau neputincioși, sunt ignorați și ocoliți de multe ori, tabloul acesta devenind tot mai vizibil în societatea actuală. Da, au fost momente în care oameni din jur au avut nevoie și am intervenit, fără a sta pe gânduri, fără vreo pregătire prealabilă. A fost suficientă pregătirea de „om”. Un alt motiv este activitatea pe care o desfășor ca ghid montan și ghid de turism, preocupare care implică o responsabilitate deosebită pentru siguranța turiștilor în orice condiții.
- Vă mai amintiți prima intervenție? Ce ați simțit atunci când ați realizat că viața unui om ar putea depinde și de dumneavoastră?
- A trecut ceva timp de la prima intervenție... îmi amintesc valul de emoții, neliniștea și dorința de a fi de ajutor fără greșeală. Prima acțiune ca voluntar SMURD a fost în perioada pandemiei COVID-19, moment care m-a determinat să fiu extrem de riguros în pregătirea mea și în modul de acțiune. Alături de colegii de pe ambulanță, am acționat prompt, cu multă determinare. Știam încă de atunci că nu e loc de greșeală, de întârziere a deciziei.
- Ce simțiți atunci când o intervenție se încheie cu bine și știți că ați contribuit la salvarea unei vieți?
- Când se încheie o acțiune cu bine, reușind să salvăm o viață, este un moment incredibil, de bucurie, de împlinire. E greu de descris acea stare. Îmi rămân mereu vii cuvintele tremurate de mulțumire, strângerea de mână a unui pacient, privirea mulțumitoare a celui care ne privește cu recunoștință. Toate mă hrănesc sufletește și mă motivează să continui să desfășor această activitate ca voluntar.
- Ce credeți că ar trebui să înțeleagă oamenii despre activitatea voluntarilor SMURD și despre ceea ce se întâmplă dincolo de sunetul sirenelor?
- Oamenii ar trebui să înțeleagă faptul că voluntarii acționează din dăruire, dintr-o iubire necondiționată a semenilor, este un gest de dăruire totală. Voluntarii SMURD care depășesc provocările și continuă această activitate au, cred eu, un dar divin care trebuie împărtășit cu cei din jur. De acolo vine puterea lor, a mea.
- V-a schimbat experiența SMURD modul în care priviți viața, familia sau lucrurile pe care înainte le considerați importante?
- Am învățat să fiu mai bun cu cei din jur, cu familia, și mult mai responsabil. Transmit și familiei din cunoștințele mele, suntem mai atenți și mai prevăzători în multe aspecte.
- Ce le-ați spune oamenilor din Brăila care și-ar dori să devină voluntari, dar nu au încă suficient curaj să facă primul pas?
- Calitatea de voluntar implică responsabilitate, decizii rapide și coerente, comunicare cu echipa și cu pacientul pentru stabilizarea acestuia psihică, fizică. Eu încurajez mulți tineri (și nu numai) să urmeze cursurile de voluntariat la SMURD, dacă nu pentru un parteneriat susținut cu serviciul de intervenție, măcar pentru a fi în siguranță ei și cei din jur.
În încheierea interviului vreau să adresez mulțumiri serviciului de voluntariat SMURD pentru satisfacțiile pe mi le-a oferit de-a lungul acestor 7 ani.