• 9 octombrie 2024, Adriana BURLACU
AJPIS Brăila anunță că luni, 7 octombrie, au fost virate în Trezorerie sumele necesare efectuării plăților drepturilor aferente lunii septembrie 2024 pentru 44.866 beneficiari, în valoare totală de 19.567.280 lei.
Pe această cale, AJPIS Brăila a mai subliniat încă o dată că aceste sume sunt pentru următoarele categorii de beneficiari: alocația de stat pentru copii – 42.401 beneficiari cu suma de 14.696.379 lei; indemnizația lunară pentru creșterea copilului – 1.317 beneficiari cu suma de 3.747.645 lei; stimulent de inserție – 980 beneficiari cu suma de 901.960 lei; sprijin/indemnizație acordat/a persoanelor cu dizabilități (părinți și/sau copii) în baza O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor – 67 beneficiari cu suma de 53.918 lei; indemnizație lunară pentru concediul de acomodare – 22 beneficiari cu suma de 79.189 lei; indemnizație lunară de sprijin pentru adoptatori – 79 beneficiari cu suma de 88.189 lei.
De menționat faptul că toți beneficiarii care au optat pentru plata în cont bancar vor primi banii în conturile personale în data de 8 octombrie 2024, iar cei care au optat pentru plata prin mandat poștal, îi vor primi la domiciliu până pe data de 25 octombrie 2024.