×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3664
5.0899
Ziar Braila
Strada Independenței din Brăila va fi modernizată: investiție de peste 15 milioane lei


• 9 decembrie 2025, Gabriela DELEANU


Consiliul Local Brăila a aprobat recent Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizare strada Independenței, între Vadul Ghecetului și Vadul Rizeriei”.

Artera, vitală pentru zona de sud-vest a municipiului, se află într-o stare avansată de degradare și va fi complet reabilitată.

Tronsonul vizat, cu o lungime de aproximativ 1,27 km, este astăzi un carosabilul din dale de beton deteriorat, balastul este contaminat cu pământ, iar lipsa trotuarelor și a sistemului de colectare a apelor pluviale provoacă disconfort și riscuri de siguranță.

Ce prevede proiectul

• Asfaltarea completă: realizarea unei structuri rutiere moderne, dimensionată pentru trafic greu.
• Trotuare noi: amenajarea pe ambele părți ale străzii, cu lățimi între 1,5 și 2 metri.
• Scurgerea apelor: construcția de rigole carosabile și racordarea la rețeaua de canalizare pluvială.
• Siguranță rutieră: montarea de parapete de protecție, indicatoare și marcaje rutiere.
• Iluminat modern: instalarea unui sistem de iluminat public cu tehnologie LED, eficient energetic.

Investiția
Valoarea totală a lucrărilor este de 15.159.588,19 lei (inclusiv TVA).
Durata de realizare este estimată la 10 luni, dintre care 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru execuția propriu-zisă.

Impactul proiectului
Inițiativa, susținută de primarul Marian Dragomir, urmărește nu doar reabilitarea străzii, ci și stimularea dezvoltării economice a zonei prin facilitarea accesului către platformele industriale și logistice. Modernizarea va permite preluarea traficului greu, degrevând astfel arterele centrale ale orașului.