• 31 iulie 2024, Adriana BURLACU
Din nou, uniforma elevilor revine pe tapet și naște multe discuții legate de acest aspect. Mai nou, un proiect de act normativ pentru modificarea Legii educației, a fost depus la Senat și prin intermediul lui se dorește ca uniformele să devină obligatorii în școli. Deosebirea față de alte proiecte care au mai fost depuse de-a lungul timpului este că acum uniformele ar urma să fie acordate gratuit elevilor. Ținutele ar urma să fie finanțate din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene și consiliilor locale, dar și din fonduri externe nerambursabile.
„Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formarii profesionale, conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare. Aprobarea detaliilor tehnice privind obiectele vestimentare și de încălțăminte ce compun uniforma școlară se realizează prin ordin al ministrului educației. Uniforma școlară se acorda elevilor în mod gratuit, finanțarea cheltuielilor prevăzute pot fi acoperite din fonduri guvernamentale de la bugetul de stat, bugetul Ministerului Educației sau a altor instituții ce coordonează unități din rețeaua națională școlară sau din bugetele consiliilor județene/Consiliului General al Municipiului București și consiliilor locale, cât și din fonduri externe nerambursabile”, se precizează în textul proiectului de lege depus la Senat.
Inițiatorul proiectului, deputatul PSD, Badea Iulian-Alexandru, mai atrage atenția și asupra abandonului școlar ridicat, cauzat în principal și din „lipsa unor Programe naționale care să vină cu adevărat în sprijinul elevilor” care provin din medii defavorizate. De asemenea, inițiatorul propune măsuri astfel încât tuturor elevilor ar trebui „să li se acorde și dreptul de a beneficia, în mod gratuit, de uniforma școlară”.