×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3652
5.0916
Ziar Braila
Recomandări de la ANSVSA pentru protejarea animalelor în condiții de vreme extremă


• 7 octombrie 2025, Adriana BURLACU


Ca urmare a avertizărilor transmise de Administrația Națională de Meteorologie privind un episod de vreme deosebit de rece, ploi abundente și intensificări ale vântului, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o serie de recomandări dedicate deținătorilor de animale și operatorilor economici din sectorul zootehnic. Scopul acestor măsuri este reducerea impactului negativ al fenomenelor meteorologice asupra sănătății și bunăstării animalelor, precum și protejarea siguranței alimentare și a sănătății publice.

Principalele măsuri vizează adăpostirea și protecția animalelor. Proprietarii de ferme sau gospodării situate în zone inundabile trebuie să relocheze animalele în locuri sigure, ferite de inundații și vânt puternic, iar acolo unde este necesar, să amenajeze adăposturi temporare care să le ofere protecție împotriva intemperiilor. Este recomandată, de asemenea, dezlegarea animalelor de fermă sau de companie pentru a le permite să se salveze în cazul producerii unor inundații.

Un alt aspect esențial îl reprezintă asigurarea hranei și apei potabile. Sursele de apă trebuie monitorizate constant pentru a evita consumul apei contaminate, iar hrana oferită animalelor trebuie să fie zilnică, nutritivă și adaptată fiecărei specii, asigurându-se o cantitate suficientă de apă potabilă.

Monitorizarea stării de sănătate a animalelor este vitală, mai ales pentru exemplarele tinere, gestante sau cu risc crescut de îmbolnăvire. Proprietarii trebuie să aplice tratamentele profilactice recomandate și să solicite intervenția promptă a medicului veterinar în cazul în care animalele sunt accidentate sau prezintă semne clinice de boală.

Gestionarea situațiilor de urgență implică evacuarea rapidă a animalelor din zonele expuse riscului, utilizând mijloace de transport adecvate, precum și colectarea și neutralizarea cadavrelor de animale prin unități autorizate, pentru prevenirea răspândirii bolilor. După retragerea apelor, zonele afectate trebuie dezinfectate corespunzător.

ANSVSA recomandă deținătorilor de animale să asigure accesul liber al acestora către spațiile de evacuare și adăposturile de urgență și să colaboreze cu autoritățile locale și serviciile veterinare județene pentru identificarea surselor sigure de hrană și apă. În cazul consumului de apă din surse nesigure sau apariției simptomelor de boală, sprijinul medicului veterinar trebuie solicitat imediat.

Pentru informații suplimentare, proprietarii pot contacta direcțiile sanitare veterinare județene, pot accesa site-ul oficial www.ansvsa.ro.