• 30 septembrie 2025, Adriana BURLACU
Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, alături de Primăria Municipiului Brăila, organizează în perioada 29 septembrie – 3 octombrie 2025 evenimentul „Săptămâna umorului”.
Debutul a avut loc luni, 29 septembrie, la ora 16:00, cu vernisajul expoziției „In memoriam Victor Chiriloaie Chiril”, găzduită de Galeria de Artă a CJCPCT Brăila. Artist de renume, Chiriloaie Chiril a marcat istoria graficii umoristice prin lucrări premiate la nivel național și internațional. El este considerat un pilon al revistei „Urzica” și inițiatorul Salonului de Vară al Umorului Desenat de la Brăila, eveniment lansat în 1978 care a transformat orașul într-un centru al umorului desenat românesc.
Ziua de marți, 30 septembrie, aduce teatrul în prim-plan. La ora 17:30, în Sala ProArte a CJCPCT, va fi pusă în scenă piesa „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Reprezentația este rezultatul unui proiect educațional ce încurajează implicarea liceenilor în actul cultural, fiind realizată de trupa de amatori Art&Act, formată din elevi ai Liceului de Arte „Hariclea Darclee”. Regia aparține tinerei Andreea Căpățână, care a coordonat spectacolul în spiritul clasic al comediei caragialiene.
Miercuri, 1 octombrie, cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice, umorul se întâlnește cu tehnologia. În Galeria de Artă a CJCPCT, de la ora 17:30, va avea loc șezătoarea tematică „Umor despre AI”. Participă membrii proiectului cultural „Poezie la vârsta a III-a”, dar și jurații și câștigătorii Concursului național de literatură umoristică, ediția a IX-a. Evenimentul promite un dialog original între generații, în care gluma și reflecția despre lumea digitală vor merge mână în mână.
Joi, 2 octombrie, Sala ProArte va găzdui, începând cu ora 17:00, simpozionul „Cu și despre umor”, urmat de festivitatea de premiere a Concursului național de literatură umoristică. Competiția, ajunsă la ediția a IX-a, promovează literatura satirică și descoperă noi voci ale genului. Seara se va încheia cu un concert al trupei |apinarii, care va adăuga un plus de ironie și spirit nonconformist întregii manifestări.
Ultima zi, vineri, 3 octombrie, va fi dedicată Salonului Internațional de Caricatură, ajuns la ediția a XX-a. Ziua va include și o întâlnire pe vapor cu o plimbare pe Dunăre, dar punctul central rămâne vernisajul salonului, programat de la ora 16:00 în grădina Casei Umorului Desenat. Tema ediției, „Smily face”, a atras 1038 de lucrări, semnate de 394 de caricaturiști din 62 de țări.
Jurizarea este asigurată de un juriu de prestigiu: Leonte Năstase, președinte și grafician de renume mondial, Florian-Doru Crihana, artist cunoscut internațional, Dumitru „Dodo” Niță, critic de benzi desenate, Marian Avramescu, grafician, și Marius Tița, critic și curator. Aceștia vor desemna câștigătorii premiilor puse la dispoziție: Marele Premiu de 1000 de euro, Premiul I de 700 de euro, Premiul II de 500 de euro, Premiul III de 400 de euro și trei premii speciale a câte 200 de euro fiecare.
Atmosfera vernisajului va fi animată de recitalul umoristic „Sunt un frate tânăr” susținut de trupa TVA, un omagiu adus lui Gyuri Pascu, dar și de momente de caricatură live. Publicul va putea admira lucrările expuse, fiecare dintre ele surprinzând realitatea cotidiană prin filtrul satiric și creativ al artiștilor participanți.