×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3974
5.0770
Ziar Braila
Val de căldură peste Brăila! ITM reamintește angajatorilor măsurile obligatorii pentru protejarea salariaților


• 8 iulie 2025, Gabriela DELEANU


Potrivit meteorologilor, România se confruntă cu un val de căldură extremă, temperaturile urmând să atingă valori între 37 și 41 de grade Celsius la umbră. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În acest context, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila atrage atenția asupra obligației angajatorilor de a respecta măsurile de protecție a angajaților.

„Reiterăm angajatorilor că, în condiții de temperaturi extreme, este esențial să se ia toate măsurile necesare pentru a preveni îmbolnăvirile cauzate de caniculă și pentru a asigura un mediu de muncă sigur", a declarat Liviu Arhire, inspectorul șef al ITM Brăila.

Măsuri obligatorii pentru angajatori:

Pentru ameliorarea condițiilor de muncă:

  • Reducerea ritmului și intensității efortului fizic
  • Asigurarea ventilației spațiilor de lucru
  • Alternarea muncii dinamice cu cea statică
  • Pauze dese în zone umbrite și ventilate

Pentru menținerea stării de sănătate:
  • 2-4 litri de apă minerală rece/persoană/schimb
  • Echipament individual de protecție
  • Dușuri funcționale la locul de muncă

În situațiile în care aceste condiții nu pot fi asigurate, angajatorii trebuie să negocieze cu reprezentanții salariaților unele dintre următoarele variante:

  • Reducerea duratei programului de lucru
  • Program decalat: înainte de ora 11:00 și după ora 17:00
  • Întreruperea temporară a activității (cu păstrarea continuității unde este necesar)

Măsuri medicale și de siguranță:
  • Examinarea medicală a angajaților la angajare și periodic
  • Primul ajutor și transportul rapid în caz de urgență
  • Reorganizarea activității pentru angajații cu contraindicații medicale

ITM Brăila avertizează că nerespectarea acestor măsuri atrage sancțiuni între 1.500 și 2.500 lei, conform OUG nr. 99/2000, art. 10, alin. 1.