×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3430
5.0290
Ziar Braila
Încep înscrierile la grădiniță și creșă


• 27 mai 2025, Gabriela DELEANU


Ministerul Educației și Cercetării anunță că, începând de astăzi, 26 mai, părinții își pot înscrie copiii la grădiniță, creșă și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2025-2026.

Înscrierea nu se va face pe principiul „primul venit, primul servit”, ci pe baza criteriilor generale și specifice prevăzute în metodologia de înscriere.

Potrivit ministerului, copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani pot fi înscriși în creșe, iar cei între 3 și 6 ani pot fi înscriși în grădinițe, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscrieri. Părinții au posibilitatea de a completa cereri-tip de înscriere cu trei opțiuni, în ordinea preferințelor, iar cererea trebuie depusă la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.

Grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu, iar înscrierea copiilor de 4 și 5 ani la grădiniță va fi prioritară.

Pentru a veni în sprijinul părinților, inspectoratele școlare vor pune la dispoziție o linie TelVerde, unde aceștia pot obține gratuit informații despre procesul de înscriere. Detaliile privind numărul de telefon, data de activare și programul de funcționare vor fi comunicate de fiecare inspectorat școlar.

Ministrul Educației, Daniel David, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul mare de copii care nu sunt parte a sistemului de educație obligatoriu, subliniind importanța înscrierii în grădinițe și creșe. „Educația va face tot mai mult diferența între cei care vor avea succes și cei care vor fi pierzători,” a transmis acesta.

Ministrul a încurajat părinții să se mobilizeze pentru a le oferi copiilor acces la educație, punctând că este esențială atât dezvoltarea infrastructurii, cât și formarea unei mentalități orientate spre educație.