• 20 august 2025, Adriana BURLACU
În perioada 20-22 august 2025, Muzeul Brăilei „Carol I” organizează un program special de evenimente, dedicat aniversării a 144 de ani de la înființarea instituției. La 23 august 1881, Regele Carol I semna la Sinaia Decretul Regal nr. 2134, autorizând deschiderea unei biblioteci publice și a unui muzeu științific în Brăila, punând astfel bazele unei instituții esențiale pentru viața culturală a orașului și regiunii.
Activitățile propuse în acest an marchează această aniversare importantă prin expoziții, lansări de carte, conferințe și prezentări științifice, reunind cercetători, artiști și publicul larg într-un cadru dedicat cunoașterii și dialogului cultural.
Ziua de miercuri, 20 august, a debutat la ora 13:00, la Casa Umorului Desenat (str. Ana Aslan, nr. 27), cu expoziția de fotografie performativă „Gliss”, semnată de artistul Victor Eugen Mihai. Curatorul expoziției este Elena Nicoleta Albu, educator muzeal.
Tot miercuri, de la ora 16:00, Galeria „Gheorghe Naum” (Piața Traian, nr. 3) a fost vernisată expoziția de artă vizuală La plage, la mer, le soleil – Povești de la malul mării. Evenimentul reunește lucrări semnate de artiști contemporani precum Raluca Spătaru Iancu, Diana Melnic, Cristina Tărbuc, Diana Păunescu, Erika Guadagnin, Cătălin Chiriloi, Ciprian Petre, Ionuț Cristian Marin și Silviu Soare, alături de piese din colecțiile muzeului. Curator este Fatme Nistoroi, muzeograf, alături de o echipă multidisciplinară de specialiști din cadrul instituției.
Joi, 21 august, la ora 12:30, în holul central al sediului muzeului din Piața Traian nr. 3, va avea loc vernisajul expoziției „Memoria Pământului”, o incursiune în universul paleontologiei și mineralogiei. Expoziția cuprinde piese valoroase din colecția Muzeului Geologic Național din București, iar evenimentul este prezentat de Ramona Bălășcuță, directorul instituției. Curatori sunt Monica Macovei, cercetător științific, și Cristian Lalu, conservator la Muzeul Brăilei.
Tot joi, de la ora 14:00, la Centrul Memorial dedicat marilor personalități brăilene, va avea loc evenimentul “Ana Aslan, geniul care a oprit timpul”. Realizat sub egida proiectului „Bazar Diplomatic” și patronajul Ambasadelor României și Republicii Moldova în Regatul Belgiei, evenimentul aduce în atenție contribuția remarcabilă a savantei Ana Aslan. Prezintă conf. univ. dr. Costin-Emilian Croitoru, managerul muzeului, alături de dr. Zamfir Bălan, Liliana Șerban și Fatme Nistoroi.
Ziua de vineri, 22 august, este dedicată arheologiei și literaturii. De la ora 11:00, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, va fi omagiat arheologul Valeriu Sîrbu, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Cu această ocazie se lansează numărul XXXI/2025 al prestigioasei reviste Istros, iar dr. Valeriu Sîrbu va susține o conferință cu tema Prezentându-i pe Tracii nordici și vecinii lor în jurul lumii. Vor lua cuvântul și conf. univ. dr. Costin Croitoru, respectiv dr. Stănică Pandrea.
Programul aniversar se încheie cu o seară de literatură la Casa Memorială „Panait Istrati” din Grădina Publică. începând cu ora 17:00, va fi lansată cartea “Moș Anghel” de Panait Istrati, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la prima ediție în limba română. Evenimentul este prezentat de dr. Zamfir Bălan.