• 19 septembrie 2024, Adriana BURLACU
După cum ne-a obișnuit de ani buni, Primăria Municipiului Brăila organizează în Parcul Monument, Festivalul Florilor de Toamnă. Este vorba de trei zile pline de culoare, când cei care vor ajunge prin zonă vor putea admira și cumpăra multe flori de sezon, produse de cofetarie, dar se pot delecta și cu multe spectacole. Mai multe societăți sau producători de profil din țară, cărora li se vor alătura cei locali, au răspuns deja prezent pentru a participa la Festival.
Vineri, 20 septembrie, are loc deschiderea Festivalului, zi în care doar vor putea fi admirate căsuțele cu produse specifice. A doua zi, de la ora 17.00, pe scena de la Rondou vor urca elevi de la Liceul de Arte, Școala “Vespasian Lungu”, Ansamblurile “Mugurașul” și “Pandora”, dar și Marilena Duțu. Duminică, 22 septembrie, vor putea fi urmăriți Andra Iulia Popoacă, Alex Gabriel Popoacă, George Constantinescu, Karina Chințoiu, Martha, Andreea Radu Crăciun, Loriana, Amalia Ștefan, George Petrenco, Elena Meiroșu, Nicoleta Ghelase, Maria Ciocan și Ansamblul “Mugurașul”.