• 9 septembrie 2025, Adriana BURLACU
Ziua de 8 septembrie 2025 a adus pentru elevii și profesorii din Brăila un început de an școlar diferit de tot ce se cunoștea până acum. Dacă în alți ani curțile școlilor erau pline de părinți, oficiali, preoți și invitați ai autorităților locale, anul acesta poarta a rămas închisă pentru festivități. Cadrele didactice au decis să renunțe la orice formă de ceremonie, în semn de protest față de pachetul de măsuri impus de Guvernul Bolojan și adoptat parțial prin Legea nr. 141/2025.
Astfel, la toate unitățile școlare din municipiu și județ, prima zi de școală s-a desfășurat într-o atmosferă sobră, fără scenă și fără microfoane. Elevii din clasele pregătitoare, cei din clasa a V-a și bobocii de liceu au fost preluați de învățători și diriginți direct din curțile școlilor și conduși în sălile de clasă. Ceilalți și-au început ziua intrând singuri, unde au fost întâmpinați de profesori. În locul festivităților tradiționale, prima zi de școală a semănat mai mult cu o zi obișnuită de cursuri.
Proteste masive la București
Atmosfera sobră din școli a fost dublată de manifestațiile organizate în Capitală. Aproximativ 30.000 de profesori, dintre care 200 din Brăila, au protestat în fața Ministerului Educației și la sediul Guvernului, continuând cu un marș spre Palatul Cotroceni. Sindicatele acuză executivul de subfinanțare, reducerea unor sporuri și creșterea birocrației. „Nu mai putem accepta reforme făcute împotriva profesorilor. Educația are nevoie de investiții reale, nu de tăieri mascate”, a transmis un lider sindical.
Calendar școlar cu o structură complexă
Dincolo de proteste, anul școlar 2025–2026 a început oficial pe 8 septembrie și se va încheia pe 19 iunie 2026, însumând 36 de săptămâni de cursuri. Calendarul a fost stabilit prin Ordinul ministrului Educației nr. 3.463/2025 și aduce o structură modulară, cu vacanțe mobile și perioade flexibile.
Primul modul se desfășoară între 8 septembrie și 24 octombrie, urmat de vacanța de toamnă, între 25 octombrie și 2 noiembrie. Modulul al doilea începe pe 3 noiembrie și se încheie pe 19 decembrie, când elevii intră în vacanța de iarnă până pe 7 ianuarie. Modulul al treilea este programat între 8 ianuarie și 6, 13 sau 20 februarie 2026, în funcție de decizia inspectoratelor școlare, fiind urmat de vacanța mobilă de schi, stabilită între 9 februarie și 1 martie. Modulul al patrulea va avea loc în intervalul 16, 23 februarie sau 2 martie – 3 aprilie, urmat de vacanța de primăvară, între 4 și 14 aprilie. Ultimul modul, al cincilea, se desfășoară între 15 aprilie și 19 iunie 2026, după care începe vacanța de vară.
Pentru clasele terminale, calendarul este adaptat. Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a seral sau frecvență redusă încheie cursurile pe 5 iunie, cei de clasa a VIII-a pe 12 iunie, iar liceele tehnologice și școlile profesionale pe 26 iunie. Elevii din postliceale urmează durata stabilită prin planurile-cadru în vigoare.
„Școala altfel” și „Săptămâna verde”
Cele două programe educaționale se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, fiecare timp de câte cinci zile consecutive, în module diferite. Unitățile de învățământ își stabilesc propriul calendar, cu respectarea acestei condiții. în școlile tehnologice și profesionale, perioadele vor include și instruire practică, iar în postliceale vor fi organizate activități adaptate profilului de pregătire.
Un început diferit și la Centrul de Detenție Brăila-Tichilești
Dacă în școlile obișnuite prima zi a fost marcată de tăcere, la Centrul de Detenție Brăila-Tichilești a avut loc o festivitate solemnă. Elevii încadrați în clasele Școlii Gimnaziale Speciale Tichilești, structură a Centrului școlar pentru Educație Incluzivă, au început anul cu intonarea Imnului Național, o slujbă religioasă și mesajul transmis de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Preotul capelan Adelin Bocioagă a rostit rugăciunea „Tatăl Nostru” și a binecuvântat sălile de clasă, în timp ce cadrele didactice și conducerea centrului au subliniat importanța educației în procesul de reintegrare socială. Ziua s-a încheiat cu prima oră de dirigenție și comunicarea orarului pentru ziua următoare.
Perspective pentru noul an
Anul școlar 2025–2026 începe, așadar, sub semnul tensiunilor sociale și al schimbărilor legislative. Profesorii continuă să transmită că protestele nu se vor opri până când Guvernul nu va reveni asupra măsurilor impuse prin Legea nr. 141/2025, în timp ce elevii și părinții se confruntă cu un calendar mai complex, dar și cu o atmosferă diferită față de ceea ce școala românească a consacrat de-a lungul timpului.