• 29 mai 2025, Adriana BURLACU
Zilele trecute, sub coordonarea Serviciului Educație din cadrul Penitenciarului Brăila, în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”, a fost organizată o activitate culturală ce a avut forma unei vizite în comunitate, intitulată „Vizită la Muzeul Brăilei”. La această inițiativă au participat opt persoane private de libertate, încadrate în regimul semideschis, oferindu-le oportunitatea de a se implica într-un demers educațional și cultural deosebit.
Activitatea a avut loc în incinta muzeului, unde muzeografa Geta șerbănescu a fost ghidul participanților, prezentând detalii importante despre expozițiile permanente ale secției de istorie. Prin intermediul acestor prezentări, cei prezenți au avut ocazia să descopere o serie de colecții reprezentative pentru județul Brăila, ce cuprind o diversitate impresionantă de exponate. Printre acestea s-au numărat vase de diferite epoci, piese de podoabă, documente cu valoare istorică atât românești, cât și străine, dar și colecții de numismatică ce reflectă evoluția monetară locală și internațională. Expoziția a cuprins, de asemenea, decorații românești și străine, exponate legate de metrologie, istorie militară, precum și obiecte din domeniul orologeriei și aparate destinate înregistrării și redării sunetului.
Această incursiune în patrimoniul cultural a oferit participanților o perspectivă complexă asupra trecutului și patrimoniului județului, facilitând o conectare directă cu valorile și tradițiile locale. În plus, vizita a fost un prilej de relaxare și reflecție, menită să stimuleze interesul pentru cultură și cunoaștere.
Spre finalul programului, persoanele private de libertate au avut ocazia să viziteze și Secția de artă a muzeului, unde sunt expuse lucrări ale unor pictori români renumiți, printre care Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, artiști cu o contribuție majoră la patrimoniul artistic național. Vizita s-a încheiat cu explorarea Secției dedicate medicului român Ana Aslan, specialist în gerontologie, recunoscută pentru cercetările sale și pentru aportul adus în domeniul medicinei. Această parte a muzeului a oferit o perspectivă asupra evoluției științifice și medicale, inspirând și educând vizitatorii în ceea ce privește sănătatea și îngrijirea vârstei a treia.
Prin organizarea acestei activități, Serviciul Educație din Penitenciarul Brăila, în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, a urmărit crearea unui cadru propice pentru reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, prin accesul la educație, cultură și valori comunitare. Astfel de demersuri contribuie la dezvoltarea personală și socială a participanților, stimulând gândirea critică, empatia și responsabilitatea civică.