×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.2964
5.0943
Ziar Braila
Start pentru Concursul național de literatură umoristică, ediția a X-a


• 12 februarie 2026, Adriana BURLACU


Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, organizează în perioada februarie–noiembrie 2026 cea de-a X-a ediție a Concursului național de literatură umoristică, un eveniment de tradiție dedicat stimulării și promovării creației satirico-umoristice românești.

Desfășurat pe parcursul anilor 2025–2026, concursul își propune să cultive literatura de umor, să descopere și să susțină noi voci ale genului, dar și să aducă în atenția publicului nume consacrate, printr-o serie de manifestări culturale conexe. Programul ediției include expoziții de caricatură, recitaluri literare și momente de stand-up comedy, menite să ofere o perspectivă amplă asupra diversității expresiei umoristice contemporane. Competiția se adresează persoanelor cu cetățenie română, cu vârsta de peste 18 ani, care respectă prevederile Legii nr. 8/1996 privind drepturile de autor.

Concursul este structurat pe două secțiuni. Prima secțiune, Proză scurtă umoristică, are ca temă „Personalități brăilene” și invită participanții să valorifice, într-un registru satiric și creativ, figuri reprezentative ale vieții culturale, artistice sau publice ale Brăilei. Concurenții vor transmite trei texte, fiecare de maximum două pagini, redactate în conformitate cu cerințele prevăzute în regulamentul oficial.

Cea de-a doua secțiune, intitulată „Cea mai bună carte de umor”, se adresează autorilor care au publicat volume de umor tipărite în perioada 2025–2026. Sunt eligibile lucrări ce reunesc epigrame, proză scurtă umoristică, fabule sau aforisme. Volumele înscrise în concurs vor fi transmise atât în format tipărit, cât și în format electronic, în intervalul 2 februarie – 7 septembrie 2026.

Pentru fiecare dintre cele două secțiuni, organizatorii acordă premii constând în 1.600 lei pentru locul I, 1.200 lei pentru locul II și 1.150 lei pentru locul III, recompensând astfel excelența și originalitatea creației literare umoristice.

Regulamentul complet al concursului și informațiile suplimentare pot fi consultate pe site-ul centruldecreatie.ro, pe pagina de Facebook Centrul de Creație Brăila sau la numărul de telefon/fax 0239/614710.