• 18 iunie 2026, Adriana BURLACU
În contextul desfășurării examenelor naționale, perioadă marcată de emoții, stres și așteptări ridicate pentru mii de elevi din întreaga țară, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a lansat campania de informare și prevenire „Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!”. Inițiativa se adresează părinților, profesorilor și întregii comunități, având ca scop conștientizarea importanței sprijinului emoțional oferit copiilor în această etapă importantă a vieții lor.
Reprezentanții MAI atrag atenția că, dincolo de rezultatele obținute la Evaluarea Națională și Bacalaureat, există copii care resimt o presiune uriașă, generată de teama de eșec, de dorința de a nu-și dezamăgi familia sau de sentimentul că valoarea lor este măsurată exclusiv prin note. În unele cazuri, aceste stări pot conduce la decizii impulsive și comportamente de risc.
Experiența structurilor operative ale ministerului arată că, în perioada examenelor, sunt întâlnite situații în care tinerii aflați sub o puternică presiune emoțională aleg să plece de acasă, să se izoleze sau să recurgă la gesturi extreme, pe fondul lipsei comunicării și al sentimentului că nu pot face față așteptărilor celor din jur.
Prin noua campanie, autoritățile transmit un mesaj clar: niciun rezultat școlar nu este mai important decât sănătatea emoțională și siguranța unui copil. Specialiștii subliniază că multe situații dificile pot fi prevenite prin dialog, înțelegere și susținere din partea familiei și a profesorilor. O simplă discuție, un cuvânt de încurajare sau asigurarea că dragostea și sprijinul părinților nu depind de o notă pot avea un impact major asupra stării emoționale a elevilor.
Directorul Direcției Informare și Relații Publice din cadrul MAI, chestorul de poliție Ramona Dabija, a declarat că multe dintre intervențiile autorităților ar putea fi evitate dacă semnalele de alarmă ar fi observate și tratate la timp. Potrivit acesteia, scopul campaniei este de a reaminti părinților că adevărata reușită nu este o notă mare, ci faptul că un copil se simte iubit, ascultat și sprijinit indiferent de rezultatul obținut.
Pentru a veni în sprijinul familiilor și al cadrelor didactice, ministerul a elaborat o broșură informativă care cuprinde recomandări privind gestionarea stresului în perioada examenelor, identificarea semnelor care pot indica o stare emoțională vulnerabilă și măsurile ce trebuie luate în cazul plecării voluntare a unui minor de la domiciliu.
Ministerul Afacerilor Interne anunță că va continua activitățile de informare și prevenire dedicate protejării copiilor și adolescenților, promovând totodată dialogul dintre familie, școală și comunitate.
Mesajul central al campaniei rămâne unul simplu, dar esențial: evaluările și examenele sunt importante, însă niciun rezultat nu trebuie să cântărească mai mult decât siguranța, echilibrul emoțional și viața unui copil. Cea mai mare notă pe care un elev o poate primi este certitudinea că are alături oameni care îl susțin necondiționat.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236