• 22 noiembrie 2025, Adriana BURLACU
Rugby Club Brăila a organizat cea de-a XVII-a ediție a competiției de rugby tag CUPA HAKA, un eveniment sportiv dedicat elevilor din ciclul gimnazial. Competiția a fost susținută financiar de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila și Rugby Club Brăila, iar gazda evenimentului a fost Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”. Scopul principal al întrecerii a vizat promovarea jocului de rugby în rândul elevilor, stimularea interesului pentru acest sport, precum și dezvoltarea capacității copiilor de a participa la competiții oficiale.
La start s-au aliniat șase echipe din județele Brăila și Galați:
• Școala Gimnazială „I.L. Caragiale” – prof. Bogoi Costel
• Școala Gimnazială „Radu Tudoran” – prof. Baciu Constantin
• Școala Gimnazială „Petre Carp” Tufești – prof. Cocîrlea Cătălin
• Școala Gimnazială „Victoria” – prof. Tudor Gică
• Școala Gimnazială Nr. 18 Galați – prof. Trandafir Tina
• Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” – prof. Pușcașiu Georgeta.
Echipele au fost împărțite în două grupe, iar meciurile au fost intense și spectaculoase, elevii demonstrând reale aptitudini pentru rugby. În finala mare, Școala Gimnazială Nr. 18 Galați s-a impus cu scorul 10–6 în fața echipei Școlii Gimnaziale „Victoria”, câștigând trofeul competiției.
Clasament final:
1. Școala Gimnazială Nr. 18 Galați
2. Școala Gimnazială „Victoria”
3. Școala Gimnazială „Petre Carp” Tufești
4. Școala Gimnazială „Radu Tudoran”
5. Școala Gimnazială „I.L. Caragiale”
6. Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”.
Printre elevii remarcați ai turneului s-au numărat: Mihai Alexia, Neagu Florin (Șc. Gim. Nr. 18 Galați); Brescan Valentin, Adescenco Mihai (Șc. Gim. „Victoria”); Priceputu Rodica, Chiriță Violeta (Șc. Gim. „Petre Carp” Tufești); Lazu Ștefania, Buja Andrei David (Șc. Gim. „Radu Tudoran”); Condruz Răzvan Andrei, Topciu Michael Ștefan (Șc. Gim. „I.L. Caragiale”); Rafo Daniel, Coada Darius (Lic. „A. Saligny”).
La organizarea evenimentului au contribuit și voluntari de la Colegiul Economic „I. Ghica” și Liceul de Transporturi Auto „Traian Vuia” din Galați. Arbitrajul a fost asigurat de prof. Secuianu Marius și elevi ai aceluiași liceu gălățean.
Evenimentul a debutat cu un meci demonstrativ la categoria „liceu”, între elevi ai liceelor „Anghel Saligny” (Brăila) și „Traian Vuia” (Galați).
La final, DJST Brăila a oferit participanților cupe, diplome, medalii și dulciuri, atmosfera fiind una de bucurie și fair-play, iar competiția — un succes pentru organizatori.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236