Zilele de Rusalii au fost unele fierbinți, la propriu, pentru pompierii brăileni. Aceștia au menționat că în perioada 22 – 25 iunie, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila au acționat la 45 evenimente, astfel: 10 incendii (locuințe, clădire dezafectată, vegetație uscată și pubele de gunoi menajer), o asigurare zonă la un accident rutier, două deblocări de ușă, asigurarea măsurilor specifice la aterizare/decolarea elicopterului SMURD și 28 cazuri medicale.
Din fericire, s-a intervenit la timp și în cazul celor patru incendii nu s-a produs vreo tragedie și s-au înregistrat doar pagube materiale. Incendiile s-au manifestat pe raza municipiului Brăila și a localități Romanu.
Incendii de vegetație uscată, destul de frecvente în această perioadă, s-au manifestat pe raza a 6 unități administrativ teritoriale, respectiv Însurăței, Stăncuța, Jugureanu, Baldovinești și Pitulați. Echipajele de la ISU au depus eforturi susținute pentru limitarea și lichidarea incendiilor, care au cuprins o suprafață de peste un hectar de vegetație uscată și gunoi menajer, dar și circa 2500 mp de cultură de orz și miriște de grâu. Cauza probabilă predominantă care a dus la producerea incendiilor de vegetație a fost determinată de folosirea focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.
„Reamintim cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții, care poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești. Având în vedere că în această perioadă se desfășoară lucrări de recoltare a păioaselor, recomandăm fermierilor să organizeze activități specifice de apărare împotriva incendiilor, precum și cunoașterea, aplicarea și respectarea cu strictețe a normelor de prevenire și stingere a incendiilor de către lucrători”, se precizează într-un comunicat de presă remis cu acest prilej.
Incendiile, mult mai numeroase pe perioada verii
Anual, pe perioada verii se înregistrează un număr crescut de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor, precum și aprinderii ilicite a vegetației uscate. Chiar dacă multă lume ignoră acest fapt, pentru lichidarea focarelor de ardere a vegetației uscate sunt necesare antrenarea a unui număr sporit de forțe și mijloace, iar efectele arderii sunt resimțite pe o perioadă îndelungată și sunt caracterizate prin diminuarea fertilității solului, afectarea florei și faunei, poluarea mediului ambiant, precum și cheltuieli financiare majore orientate spre normalizarea situației create.
De aceea, pompierii le recomandă cetățenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor. Astfel, ar fi de preferat să nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale sau substanțe combustibele; nu lăsați focul deschis fără supraveghere; nu aruncați mucuri de țigară, chibrituri aprinse sau materiale care mocnesc în vegetație uscată; respectați modul stabilit de colectare, păstrare și transportare a resturilor vegetale. Cetățenii, în special cei care locuiesc în mediul rural sau la curte, trebuie să fie la curent cu locurile special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscată din localitate. De asemenea, supravegheați în permanență copii și interziceți jocul acestora cu surse care ar putea incendii (chibrituri, brichete, etc.); asigurați supravegherea permanentă a arderii și stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.