Câteva mii de brăileni au vrut să uite pentru câteva ore de grijile zilnice și au preferat să iasă în stradă sâmbătă, 18 mai, pentru a participa la manifestarea prin care HC Dunărea a sărbătorit cele mai bune performanțe din istoria clubului. Au fost clipe pline de bucurie pentru toți participanții, dar cu siguranță copiii au fost cei care au fost mai mult decât entuziasmați. Puțin după ora 19.00, handbalistele pregătite de Jan Leslie și Cristian Preda au urcat în autocarul decapotabil și au “defilat” pe traseul Sala Polivalentă, Bariera Călărașilor, Calea Călărașilor. Ajunse aproape de Palatul Agriculturii, “Campioanele inimilor noastre”, cele care ne-au adus aceste clipe de bucurie, au urcat pe scenă și, alături de brăilenii prezenți în număr mare, au dat startul distracției. Nu am putut să nu remarcăm numărul mare de brăileni care a ținut să fie alături de HC Dunărea Brăila în aceste clipe, la fel cum a fost și pe întreg anul competițional.
Mai întâi, în multe urale, pe scenă au urcat handbalistele echipei de tineret, campioană națională în sezonul 2023-2024, care au fost prezentate pe scenă în fața miilor de brăileni, care le-au ovaționat îndelung. La fel de emoționant a fost și momentul rezervat senioarelor.
Un sezon aparte
Sezonul competițional 2023–2024 a fost cel în care HC Dunărea – echipa de senioare, alături de antrenorul Jan Leslie, a avut parte de performanțe frumoase. Clubul de handbal a obținut o medalie de argint la Final Four-ul Cupei României și s-a clasat pe locul al 4-lea în Liga Florilor. Participarea la Final Four-ul EHF European League, unde a ocupat a patra poziție în clasament, a fost de asemenea un rezultat meritoriu, iar HC Dunărea este din nou calificată în EHF European League.
De asemenea, primul Campionat Național de handbal pentru tineret a fost câștigat fără drept de apel de HC Dunărea. Demn de remarcat în acest caz este faptul că echipa pregătită de Cristian Preda a încheiat competiția fără nicio înfrângere, iar multe dintre adversarele sale sunt echipe care au un cuvânt greu de spus în marile competiții.
“A fost vorba doar despre performanța HC Dunărea Brăila”
Din păcate, au existat și unele voci care au vrut să umbrească acest moment frumos și l-au caracterizat ca fiind un fel de campanie electorală și au mai adăugat și alte cuvinte nepotrivite. Pentru aceștia, primarul Marian Dragomir și președintele Consiliului Județean - Francisk Iulian Chiriac au următorul mesaj:
“A fost vorba numai despre performanța H.C. DUNĂREA BRĂILA și BUCURIA BRĂILENILOR! Despre nimic altceva! Performanța HC Dunărea din acest sezon, pe scurt: medalia de argint în Cupa României, calificarea în Final Four-ul EHF European League, locul 4 european, Campioană Națională a României echipa de tineret. Ați fost minunați! Bravo, Dunărea! Bravo, Brăila!”Brăila, comparată cu orașul Salonic
Distracția și voia bună s-au întins până târziu în noapte, iar la Brăila au sosit, cu acest prilej, Daniel Buzdugan, dar și cunoscutul artist Connect-R. De altfel, Daniel Buzdugan s-a arătat chiar foarte încântat de cele (re)descoperite în orașul nostru, și a menționat că “la Brăila <Toate-s vechi și nouă toate!>. Aici întâlnești o foarte plăcută îmbinare a trecutului cu prezentul. Casele din zona Centrului vechi sunt bijuterii din alte vremuri. Orașul ar putea fi Salonicul României, e atâta istorie și atâta poezie și poveste în Brăila, că poți umple o bibliotecă doar cu mărturii din vremurile de altă dată. M-a furat frumusețea locului și poveștile și era să uit pentru ce am venit la Brăila: pentru a susține alături de toată comunitatea brăileană performanța fetelor de la handbal. Alb albastră e inima noastră! Vă invit în Orașul cu salcâmi, cum spunea Mihail Sebastian, la o saramură de somn și o poveste frumoasă, și vă asigur că nu veți regreta”.