• 20 aprilie 2024, Adriana BURLACU
Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila și Primăria Municipiului Brăila, în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului și Universitatea „Constantin Brâncoveanu” a organizat vineri, 19 aprilie, Conferința cu titlul „Manipulare prin mass media – Capcanele internetului”.
Prin derularea acestei activități s-a încercat atragerea unui semnal de alarmă legat de tehnicile manipulării prin intermediul internetului, ca principal mijloc de a distorsiona adevărul și de a controla mai bine masele.
„Cu toții, indiferent de vârstă, suntem familiarizați cu internetul, și utilizăm în fiecare zi, fie că este vorba de verificarea unui cont bancar, a unei adrese de email, pentru achiziționarea de produse, pentru rețelele de socializare sau chiar pentru divertisment. Dar oare știm cum să identificăm capcanele internetului? Conferința Manipulare prin mass media – Capcanele internetului este un mijloc de conștientizare asupra riscului pe care îl reprezintă internetul, pornind de la cele mai simple acțiuni pe care oricine le poate efectua”, este mesajul conducerii Centrului de Creație Brăila.