• 19 ianuarie 2026, Adriana BURLACU
Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Brăila a anunțat măsurile adoptate pentru asigurarea continuității actului managerial în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul și județul Brăila, în contextul încetării contractelor de management pentru un număr semnificativ de directori și directori adjuncți. Decizia a fost luată în data de 16 ianuarie 2026, având ca obiectiv principal menținerea stabilității și a bunei funcționări a instituțiilor de învățământ.
La data menționată, au încetat contractele de management pentru 54 de directori și 14 directori adjuncți. Pentru a evita apariția unor disfuncționalități la nivelul conducerii școlilor, Inspectoratul Școlar Județean Brăila a decis ca, începând cu 17 ianuarie 2026, funcțiile de conducere să fie ocupate prin detașare în interesul învățământului de cadre didactice titulare care și-au exprimat acordul pentru preluarea responsabilităților manageriale.
Astfel, dintre cei 54 de directori ale căror mandate au încetat, 51 au acceptat continuarea activității în funcțiile de conducere, fiind numiți prin detașare, prin prelungirea exercitării atribuțiilor manageriale. Mandatele acestora sunt valabile până la data de 31 august 2026 sau până la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere, în conformitate cu legislația în vigoare. Trei directori au ales să nu își exprime acordul pentru continuarea activității în această funcție, situație care a impus identificarea unor soluții alternative pentru ocuparea posturilor respective.
În ceea ce privește funcțiile de director adjunct, din totalul de 14 posturi rămase vacante în urma încetării contractelor de management, 12 au fost ocupate prin aceeași procedură de detașare, cu prelungirea exercitării atribuțiilor manageriale până la 31 august 2026 sau până la organizarea concursului. Doi directori adjuncți nu și-au exprimat acordul pentru continuarea activității în aceste funcții, motiv pentru care Inspectoratul Școlar Județean Brăila a procedat la numirea altor cadre didactice titulare.
Potrivit informațiilor furnizate de inspectorul școlar general Dan Gheorghiță, nu și-au exprimat acordul pentru continuarea activității în funcțiile de conducere directorul și directorul adjunct de la școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, precum și directorul și directorul adjunct de la Liceul „Constantin Angelescu” din Ianca. De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale din Romanu, Tănțica Georgiana Ioan, nu a continuat activitatea în funcția de conducere, aceasta fiind numită inspector școlar pentru disciplina istorie și pentru educație permanentă. Numirea sa a avut loc în contextul în care Silviu Roșioru, fostul inspector, a fost desemnat inspector școlar general adjunct.
Pentru cele cinci posturi de conducere rămase vacante în urma acestor schimbări, Inspectoratul Școlar Județean Brăila a numit alte cadre didactice titulare, care au acceptat preluarea responsabilităților manageriale. Aceste numiri au fost realizate cu respectarea cadrului legal și cu scopul de a asigura desfășurarea în condiții normale a activității educaționale.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brăila au subliniat că toate aceste măsuri au avut în vedere evitarea producerii unor dezechilibre la nivelul unităților de învățământ preuniversitar și menținerea unui climat organizațional stabil. Continuitatea actului managerial este considerată esențială pentru buna desfășurare a procesului educațional, pentru respectarea calendarului școlar și pentru implementarea coerentă a politicilor educaționale.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236