În anul 2026, România face un pas legislativ major în domeniul protecției drepturilor femeilor și al combaterii violenței bazate pe gen, prin definirea explicită a femicidului în legislația națională. Pentru prima dată, femicidul este recunoscut ca formă extremă de violență împotriva femeilor, distinctă din punct de vedere juridic, printr-un proiect de lege care a intrat oficial în procedura parlamentară și care marchează o schimbare profundă de abordare. Accentul nu mai este pus pe responsabilitatea victimei, ci pe obligația instituțiilor publice de a preveni, identifica și interveni eficient în situațiile de risc.

Proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced a fost adoptat în raport comun de Comisia juridică și Comisia specială „România fără violență domestică”. Acest moment reprezintă o ruptură față de abordarea tradițională, preponderent reactivă, în care statul intervenea aproape exclusiv după producerea faptelor grave. Potrivit informațiilor publicate de Mediafax, inițiativa introduce pentru prima dată o definiție juridică clară a femicidului, recunoscându-l ca fenomen distinct, legat structural de violența de gen, și nu ca o simplă infracțiune izolată sau ca o așa-numită „dramă de familie”.

Contextul care a generat această inițiativă legislativă este unul extrem de îngrijorător. Datele oficiale disponibile pentru anul 2025 arată că aproape 60 de femei au fost ucise în România, majoritatea în contexte de violență domestică. Aceste crime nu apar brusc, ci sunt rezultatul unor lanțuri prelungite de abuzuri, control, amenințări și lipsă de reacție eficientă din partea autorităților. În absența unei definiții legale a femicidului, a unor baze de date centralizate și a unor mecanisme de analiză instituțională, statul a tratat aceste cazuri fragmentat, fără o viziune coerentă de prevenție și fără instrumente reale de anticipare a riscului.

Noua reglementare propune o schimbare de paradigmă, pornind de la recunoașterea faptului că femicidul este, în numeroase situații, previzibil și prevenibil. în acest sens, responsabilitatea identificării timpurii a riscurilor și a intervenției nu mai revine exclusiv victimelor, ci instituțiilor statului, care sunt chemate să acționeze coordonat și proactiv.

Proiectul de lege introduce obligația colectării și publicării anuale a datelor privind femicidul și violențele care îl preced. Aceste date vor include informații despre relația dintre victimă și agresor, tipologia agresiunilor, istoricul sesizărilor și modul de reacție al autorităților. Prin acest mecanism se creează, pentru prima dată, premisele elaborării unor politici publice fundamentate pe date concrete și analize reale, nu pe reacții emoționale sau pe presiunea mediatică de moment.

Un element esențial al noii reglementări este recunoașterea copiilor rămași în urma femicidului ca victime directe. Aceștia nu mai sunt tratați doar ca martori colaterali ai violenței, ci ca persoane afectate în mod direct, care beneficiază de măsuri imediate de protecție și ocrotire. Această schimbare aliniază legislația românească la standardele internaționale privind drepturile copilului și combaterea violenței de gen.

Totodată, proiectul consolidează răspunsul penal pentru faptele motivate de gen și întărește componenta de prevenție, prin măsuri de educație privind egalitatea de gen, relațiile non-violente și recunoașterea timpurie a comportamentelor abuzive. Abordarea propusă nu este exclusiv punitivă, ci una integrată, care combină sancțiunea penală cu prevenția socială și intervenția instituțională timpurie.

Următorul pas procedural este dezbaterea și adoptarea proiectului în plenul Senatului. Miza depășește însă simpla adoptare a unei noi legi și vizează o schimbare de mentalitate instituțională, de la reacție la prevenție și de la minimalizarea violenței de gen la recunoașterea acesteia ca problemă structurală de interes public major. Definirea femicidului în legislația românească reprezintă un act de asumare politică și instituțională, cu potențialul de a marca începutul unei schimbări reale în modul în care statul protejează viața femeilor.