• 10 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
După mai multe discuții legate de organizarea unor noi alegeri prezidențiale după ce primul tur al celor de anul trecut a fost anulat de CCR, Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități a decis în sfârșit data la care românii sunt din nou așteptați la vot. Astfel, alegerile prezidențiale vor avea loc în 4 mai, primul tur și 18 mai pentru turul doi. „În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai”, se precizează într-un comunicat de presă remis cu acest prilej.
Totodată, deși se auziseră tot felul de supoziții, cum că PSD ar dori să aibă propriul candidat la aceste alegeri, Coaliția a reconfirmat că tot Crin Antonescu rămâne candidatul acesteia pentru alegerile prezidențiale.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236