Devenită deja tradiţie ca fiecare armată a unei țări să îşi aibă o sărbătoare a sa, această zi devine un moment important, impregnat de simbolismul şi semnificaţiile proprii doar acestei instituţii, cu rol important între structurile de fundamentale, de bază, ale statului modern.
La români, aceste semnificaţii sunt cu atât mai profunde, cu cât istoria a probat, de-a lungul timpului, legătura strânsă dintre armată şi interesele fundamentale ale poporului şi naţiunii.
Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua Aviaţiei şi Forţelor Aerine, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi specialităţi - în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diverse forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniformă militară, ci toate segmentele societăţii civile.
Pentru a ne bucura de semnificația zilei de 25 octombrie împreună cu elevii claselor a VII-a şi a VIII-a din județul Brăila, Centrul Militar Județean Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean Brăila şi al Inspectoratului Şcolar Județean Brăila, organizează evenimentul "Ziua Armatei în şcoli", în data de 23.10.2024, în intervalul orar 10-14.00, la Casa Tineretului Brăila.

Evenimentul "Armata în şcoli" urmăreşte conştientizarea elevilor cu privire la rolul instituției militare, importanța Zilei Armatei Române, oferind totodată oportunitatea de a afla de la elevii colegiilor militare şi de la militari ce presupune o cariera în uniforma armatei române.
Locotenent-comandor Nicoleta Coman,
Şef Birou informare-recrutare Brăila