Program educațional gratuit inițiat de Primăria Comunei Cazasu pentru elevii din clasele V - VIII pasionați de matematică
În perioada 1 – 31 august 2025, elevii pasionați de matematică din comuna Cazasu, din clasele V - VIII, sunt invitați să participe la Școala de Vară „Magia Cifrelor”, un program educațional gratuit inițiat de Primăria Comunei Cazasu. Activitățile vor avea loc de luni până vineri, între orele 9.00 – 12.00, la Căminul Cultural al localității.
Proiectul are ca scop dezvoltarea gândirii logice și a competențelor matematice într-un mod atractiv și interactiv. Învățarea este îmbinată cu jocuri logice, exerciții dinamice și provocări matematice menite să stimuleze creativitatea și gândirea critică a elevilor. Programul își propune să transforme matematica într-o activitate accesibilă și plăcută, în afara cadrului rigid al școlii, oferind în același timp continuitate în procesul educațional pe timpul vacanței de vară.
Activitățile vor fi coordonate de două cadre didactice cu experiență, cunoscute pentru implicarea lor în formarea tinerilor: prof. Daniela Narcisa Stănică de la Colegiul Național Pedagogic „D.P. Perpessicius” și prof. Nicolae Cătălin Stănică de la Colegiul Național „Gheorghe M. Murgoci”. Sub îndrumarea acestora, elevii vor avea parte de sesiuni de învățare aplicativă, își vor consolida cunoștințele dobândite în timpul anului școlar și vor descoperi noi modalități de a aborda problemele matematice.
Participarea este gratuită, iar înscrierile se pot face începând cu data de 22 iulie 2025, la sediul Primăriei Cazasu, la Biblioteca Cazasu sau telefonic la numărul 0758 693 681. Organizatorii încurajează toți elevii interesați să profite de această oportunitate de dezvoltare personală într-un cadru prietenos, în care învățarea este asociată cu jocul și curiozitatea intelectuală.