• 9 aprilie 2025, Adriana BURLACU
În luna martie, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a desfășurat o serie de acțiuni de control menite să verifice modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă, precum și al securității și sănătății în muncă. Scopul acestor acțiuni a fost acela de a combate munca nedeclarată și de a încuraja respectarea legislației în vigoare de către angajatori, contribuind, totodată, la creșterea gradului de conștientizare a drepturilor și obligațiilor atât din partea angajatorilor, cât și a angajaților.
Pe parcursul lunii, inspectorii ITM Brăila au efectuat un număr total de 111 controale, în urma cărora au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 382.000 de lei. Dintre aceste controale, 83 au avut ca obiect verificarea relațiilor de muncă, iar 28 au vizat aspecte legate de securitatea și sănătatea în muncă. În urma verificărilor efectuate în domeniul relațiilor de muncă, au fost aplicate 44 de sancțiuni, dintre care 22 au fost amenzi, în valoare totală de 340.000 de lei. În cazul a 8 angajatori, au fost identificate 11 persoane care prestau muncă nedeclarată, fără forme legale. Pentru aceste abateri, valoarea amenzilor aplicate a fost de 220.000 lei.
Printre deficiențele cel mai frecvent întâlnite se numără primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă, folosirea unor persoane ale căror contracte de muncă erau suspendate, acordarea unor salarii nete mai mari decât cele trecute în statele de plată și în declarațiile fiscale, nerespectarea termenelor legale de plată a salariului și a acordării repausului săptămânal, neevidențierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, necomunicarea modificărilor survenite în contractele individuale de muncă în Registrul general de evidență a salariaților, neînregistrarea acestora în termen, neînmânarea salariatului a unui exemplar al contractului individual de muncă anterior începerii activității și nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară.
În ceea ce privește domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat 28 de controale, în urma cărora au fost aplicate 35 de sancțiuni. Dintre acestea, 9 au fost amenzi, care au totalizat 42.000 de lei. Neregulile constatate în această arie includ necomunicarea evenimentelor de muncă prevăzute de lege, lipsa instruirii angajaților atât la angajare cât și periodic în domeniul securității și sănătății în muncă, neasigurarea echipamentelor individuale de protecție, lipsa testării periodice a utilajelor și echipamentelor tehnice folosite, precum și neasigurarea semnalizării corespunzătoare în zonele cu risc pentru sănătatea și siguranța lucrătorilor.
Controalele au vizat o gamă variată de domenii de activitate, dar cele mai frecvente deficiențe au fost identificate în construcții civile și industriale, activități de jocuri de noroc și pariuri, activități veterinare și comerțul cu amănuntul desfășurat în magazine nespecializate.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila reamintește angajatorilor și angajaților importanța încheierii unui contract colectiv de muncă, care oferă beneficii clare ambelor părți. Pentru salariați, acest tip de contract poate însemna stabilitate, condiții de muncă îmbunătățite, respectarea egalității de șanse, o mai bună protecție a drepturilor, posibilitatea de a participa la procesul decizional din cadrul unității și o mai bună conciliere între viața profesională și cea personală. Pentru angajatori, existența unui contract colectiv poate contribui la crearea unui climat de muncă favorabil performanței și eficienței, la responsabilizarea și loializarea personalului, la prevenirea și soluționarea din timp a eventualelor conflicte sau neînțelegeri.