Sâmbătă, 28 Septembrie 2025, în Sala Polivalentă din Brăila, HC Dunărea a primit vizita formației SCM Universitatea Craiova, în etapa a patra a Ligii Florilor.
Entuziasmul începutului de sezon, cu două succese consecutive, s-a transformat rapid într-o frână bruscă: după înfrângerea cu CSM București, Dunărea Brăila a cedat acasă la un gol în fața Craiovei, 23-24, iar jocul a lăsat un gust amar – fragil, haotic, lipsit de coerență. Optimismul s-a risipit, lăsând loc întrebărilor și neliniștii. Am condus doar de două ori – 1-0 în minutul 2 și 19-18 în minutul 49 – dar firul roșu al partidei se frângea mereu exact atunci când ar fi trebuit să se lege.
Pe teren, Dunărea pare o corabie fără busolă. Fără un lider care să arate direcția și fără un comandant pe bancă care să reașeze ordinea, momentele de luciditate se sting repede, iar haosul ia locul coerenței. În fața Craiovei, reprezentația a fost ecoul unui vestiar în care lipsește „mortarul” ce leagă piesele aduse din vară.
Paradoxal, banca tehnică este condusă de același antrenor, Jan Leslie, care, acum două sezoane, scria basmul european al Brăilei, transformând o echipă, pe care a întâlnit-o prima dată în aeroportul din Reykjavik, într-un nume respectat pe harta continentului. Atunci, spiritul de grup, entuziasmul și curajul depășeau orice limită. Astăzi, magia pare risipită, iar întrebarea se ridică inevitabil: va reuși echipa să-și regăsească drumul și să unească toate forțele într-o identitate solidă, capabilă să transforme fragmentele în armonie?
HC Dunărea Brăila traversează o perioadă de căutări dureroase, iar meciul pierdut în fața SCM Craiova a scos din nou la suprafață vulnerabilitățile echipei.
Ceea ce rămâne constant și impresionant este publicul – suporterii care umplu Polivalenta, crezând mereu că valul lor poate întoarce corabia spre victorie. Ei sunt martorii unui prezent care doare, dar și resursa ce poate aprinde din nou scânteia. Pentru că Dunărea Brăila nu e doar o echipă. E un simbol. Doar că, pentru moment, simbolul înoată fără busolă într-o mare agitată.
Liga Florilor nu așteaptă pe nimeni, iar timpul devine cel mai aprig adversar al Dunării. Publicul din Brăila, obișnuit să viseze la Final Four european și la dueluri de gală cu marile puteri ale handbalului, așteaptă un semn de revenire. O scânteie care să reaprindă focul de altădată și să redea echipei identitatea pierdută.
HC Dunărea Brăila – SCM Universitatea Craiova 23-24 (10-12)Arbitri: Sebastian Mârza / Cristian Nedelea (CJ)
Observator: Toma Pleșa (VL)
HC Dunărea Brăila: Șerban (7 intervenții), Trusova (3) – Milosavljević (5 goluri), Michalak (3), Kirdiasheva (3), Janjušević (3 – 2 din 7m), M. Gonzalez (2), Lixăndroiu (2), Roșu (1), Bors (1), Raicea (1), Olek (1), Mohamed (1), Popa, L. Gonzalez, Mokat. Antrenor: Jan Leslie.
SCM Universitatea Craiova: Zoqby de Paula (13 intervenții), Rajčić (2 – 2 din 7m) – Gomes da Rocha (8 goluri – 6 din 7m), Pașcan (7), Nikolić (2), Bojičić (2), Mozes (2), Pavićević (1), İskit Çalışkan (1), Hernandez (1), Popescu, Bodijar, Mihart, Micijević. Antrenor: Ovidiu Mihailă
Miercuri, 1 octombrie, de la ora 17:30, HC Dunărea Brăila va întâlni în Sala Polivalentă pe CSM Corona Brașov. Meciul contează pentru etapa a 6-a a Ligii Naționale și este programat în avans. Întâlnirea din etapa a 5-a, din deplasare cu Gloria Bistrița a fost reprogramată pentru data de 9 octombrie.