×
Social
Sănătate
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
4.3576
4.9775
Ziar Braila
S-a modificat programul Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”


• 27 septembrie 2024, Adriana BURLACU


Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila a remis un comunicat de presă prin care anunță că în contextul apariției unor noi prevederi legislative cu privire la cheltuielile instituțiilor bugetare, au intervenit unele modificări în programul celei de a XI-a ediții a Festivalului Internațional de Jazz „Johnny Răducanu”, programat să se desfășoare pe final de octombrie, la Brăila.

„Din motive independente de voința organizatorilor, apariția Ordonanței de urgență nr. 107/04.09.2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionarii creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și totodată prin modificarea regulamentului de desfășurare al Festivalului Internațional de Jazz <Johnny Răducanu>, ediția a XI-a, concursul și recitalurile anunțate pentru data de 18 octombrie 2024 au fost anulate”, se precizează în comunicatul de presă remis cu acest prilej.

În urma modificărilor făcute, pe 18 octombrie 2024 este programată să aibă loc Conferința tematică de deschidere a Festivalului Internațional de Jazz Johnny Răducanu, ediția a XI-a – participare gratuită în limita locurilor disponibile, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, de la ora 18.00. A doua zi, la Casa Tineretului, tot de la ora 18.00 are loc prima zi de concurs, iar mai apoi va urma recitalul lui Michael Crețu și un concert susținut de Groove Garden by Sorin Slat. Recitalul Michael Cretu va include si citirea unui fragment din noua piesa de teatru Johnny – Mr. Jazz of RomaniaCctorul Nicholas Catianis Jr, de la Teatrul „Maria Filotti” este cel care va citi fragmente din noua piesă. Mai apoi, pe 20 octombrie, este programată să aibă loc Festivitatea de decernare a premiilor și recitaluri. După premierea câștigătorilor va urma un concert susținut de Cornel Cristei și Irina Popa, iar ultima seară a Festivalului se va încheia cu un recital susținut de Ethnotic Project (Irina Sârbu – voce, Cezar Cazanoi – flaut&caval, Anatol Cazanoi – țambal&clape, Liviu Negru – chitară, Laurențiu Horjea – bas, Dragoș Mihu – tobe).