• 15 mai 2024, Adriana BURLACU
Administrația Parcul Natural Balta Mică a Brăilei anunță amatorii de peisaje frumoase că organizează în zilele de 18 și 19 mai, de la ora 9.00 excursii pe Dunăre cu plecare din Brăila de la muzeul-ponton (Centrul de Informare și Vizitare a Parcului Natural Balta Mică a Brăila – Galați) către Insula Cailor. Este vorba despre Traseul nr. 13 care se întinde pe ruta Centrul de Informare și Vizitare a Parcului Natural Balta Mică a Brailei – Portul Maritim Brăila – pod suspendat Brăila – belvedere către munții Măcinului – Portul Maritim Galați – intrare rezervația biosferei Deltei Dunării – parcul natural Lunca joasă a Prutului inferior – rezervația naturală Ostrovul Prut (Insula Cailor). Dacă sunt amatori de excursii pe Dunăre, brăilenii trebuie să știe că pe acest traseu prețul care trebuie achitat este de 120 lei/ persoană. Număr maxim de persoane este șase, iar durata excursiei va fi de aproximativ 3,5 ore. Detalii la telefon 0752190465. De menționat faptul că plecarea spre Galați către Insula Cailor se face numai cu ambarcațiunea acoperită.
De la ora 13.00 au loc excursii pe traseul 2 (preț 80 lei/ persoană, durata două ore) și traseul 3 (preț 120 lei/ persoană, durata aproximativ 3,5 ore). Numărul minim de persoane este de patru pentru traseul 2, respectiv cinci persoane pentru traseul 3 cu barcă descoperită sau minim șase persoane, respectiv șapte pentru ambarcațiunea acoperită. Mai multe amănunte se pot afla de la numărul de telefon de mai sus.