• 8 ianuarie 2025, Adriana BURLACU
De la 1 ianuarie a avut loc creșterea tarifelor reglementate de rețea, ceea ce a dus la o majorare a facturilor la energie electrică pentru mulți clienți casnici ai Hidroelectrica, dar în special a celor cu consum mai mare. Din fericire, clienții din Brăila nu au de suferit prea mult la acest capitol.
Hidroelectrica era considerat, până nu demult, furnizorul de energie cu cel mai mic preț din România. Noile creșteri de tarife i-a afectat însă și pe aceștia, iar majoritatea clienților vor avea parte de următoarea factură de energie electrică la preț majorat. Vorbim însă de două tipuri de clienți. Mai întâi trebuie menționați cei din categoria de consum de până la 255 MWh lunar, acolo unde, și la Hidroelectrica se plătește, indiferent de zona de rețea, prețul maxim plafonat de 0,80 de lei/kWh, după majorarea tarifelor de transport și distribuție, acum. A doua categorie se referă la cei cu consum mare, de peste 300 kWh. Aici majorarea de preț final facturat este valabilă pentru clienții din toate cele opt zone de rețea din România, dar prețurile finale sunt totuși sub plafonul de 1,3 lei/kWh.
Pentru DEER, care cuprinde județele Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea, prețul vechi plătit era de 0,90 de lei/kWh, iar cel nou este de 0,91 de lei/kWh, deci în acest caz vorbim despre o creștere minoră, de doar 1%.
De menționat faptul că pentru clienții cu preț plafonat la 0,68 de lei/kWh înainte de 1 ianuarie, nu se va schimba nimic în facturi.