Rugby Club Brăila
Comunicat de presă
Marți 23.01.2024, de la ora 14.00, Rugby Club Brăila a organizat în sala de sport a Liceului Tehnologic „Anghel Saligny” o nouă competiție de rugby-tag adresată elevilor din ciclul gimnazial. Această competiție intitulată CUPA UNIRII a fost organizată de Rugby Club Brăila cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport Brăila și al Liceului Tehnologic „Anghel Saligny”.
Întrecerea a urmărit popularizarea jocului de rugby/rugby-tag printre elevii e ciclu gimnazial, dar și folosirea acestui prilej de a desfășura meciuri utile de pregătire și selecție pentru cele mai bune echipe de gimnaziu din județul Brăila.
Ca o premieră pentru întrecerile locale de rugby-tag a fost invitarea unei echipe puternice din jud. Galați, în acest fel asigurându-se un cadru exigent de verificare, foarte util pentru echipele brăilene. A fost și o participare simbolică cu prilejul Unirii Principatelor Române.
Echipele participante:
- Școala Gimnazială PETRE P.CARP-TUFEȘTI - prof. Cocîrlea Cătălin
- Liceul Tehnologic ANGHEL SALIGNY - prof. Puscașiu Georgeta.
- Școala Gimnazială VICTORIA - prof. Tudor Gică
- Școala Gimnazială MUNTENI - jud. Galați
Rezultatele Jocurilor- Meciul 1 Șc. Gimn. Victoria - Lic. Tehnologic „A. Saligny” 7-15 (5-9)
- Meciul 2 Șc. Gimn. Munteni - Șc. Gimn. Tufești 17-6 (10-4)
- Meciul 3 Lic. Tehnologic „A. Saligny” - Șc. Gimn. Tufești 10-7 (5-2)
- Meciul 4 Șc. Gimn. Victoria - Șc. Gimn. Munteni 4-16 (2-8)
- Meciul 5 Șc. Gimn. Tufești – Șc. Gimn. Victoria 12-12 (6-6)
- Meciul 6 Șc. Gimn. Munteni - Lic. Tehnologic „A. Saligny” 10-6 (4-2)
Clasament Final- Școala Gimnazială MUNTENI - jud. Galați
- Liceul Tehnologic ANGHEL SALIGNY - prof. Puscașiu Georgeta.
- Școala Gimnazială PETRE P. CARP-TUFEȘTI - prof. Cocîrlea Cătălin ♦ Școala Gimnazială VICTORIA - prof. Tudor Gică (cu punctaj egal - nu s-au aplicat alte criterii de departajare).
Întrecerea a fost viu disputată, mulți dintre competitori dovedind reale calități pentru practicarea rugbyului de performanță. Printre elevii remarcați se situează Sevastre Denisa, Balica Marius (Sc. Gimn. „Munteni”), Chirlacopschi Gabriel, Chirlacopschi Mihăiță (Lic. Tehn. „A.Saligny”), Ilie Cătălin, Ilie Alin (Sc. Gimn. „P.Carp” Tufești), Bucur Antonia Maria, Onofrei Mădălin Valentin (Sc. Gimn.” Victoria”).
Jucătorii turneului au fost desemnați: Turcu Bianca (Șc. Gimn. „Munteni” Galați) și Carabet Geani (Lic. Tehn. „A.Saligny”).
Pentru bună desfășurare a turneului au participat și echipa de voluntari alcătuită din: elevii, Lionte Ramona (Liceul Tehnologic „Anghel Saligny”) și Nistor Patricia (Sc. Gimn. Nr.8).
La desfășurarea turneului a fost prezent și domnul antrenor Neaga Daniel de la C.S.O. Pantelimon care a urmărit întreaga competiție în vederea selecționării unor tineri pentru rugbyul de performanță.
Din partea D.J.S. Brăila au luat parte la desfășurarea turneului domnul Cărbunaru Mircea și doamna Andronache Corina, consilieri superiori în cadrul instituției de sport.
Arbitrajul a fost asigurat de Rugby Club Brăila prin intermediul domnului Apostol Gheorghiță.
Actiunea sportivă a fost susținută și de Academia Olimpica Română - filiala Brăila
Text și foto: prof. Lucian Dan Niculescu