Doi bărbați ar fi sustras o cutie metalică tip seif, în interiorul căruia s-ar fi aflat suma de 1.000 de euro, mai multe bijuterii și obiecte de colecție din materiale prețioase, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 45.000 de euro.
Duminică, 16 iunie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, 3 în județul Brăila și 2 în județul Teleorman, în cazul a doi bărbați, în vârstă de 34 și 35 de ani, care sunt bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit oamenilor legii, pe 21 aprilie polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute, cu fețele acoperite, ar fi pătruns într-un imobil din localitatea Moșnița Nouă din județul Timiș și ar fi sustras o cutie metalică tip seif, în interiorul căruia s-ar fi aflat suma de 1.000 de euro, mai multe bijuterii și obiecte de colecție din materiale prețioase, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 45.000 de euro.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe telefoane mobile, cartele telefonice, precum și mai multe monede care păreau confecționate dintr-un material prețios. Potrivit unui comunicat de presă remis cu acest prilej, “pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că bărbații ar fi implicați într-o activitate ce ar avea ca obiect furtul, extragerea și prelucrarea de metale rare prețioase, extrase din componente electronice, fiind descoperite mai multe instalații folosite în acest scop. Cu privire la aspectele menționate, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brăila s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de traficul de produse sau substanțe toxice”. De altfel, din acest motiv la fața locului, cu prilejul perchezițiilor, au fost solicitați și reprezentanții Gărzii de Mediu Brăila.
Ambii bărbați urmează să fie conduși la sediul poliției municipiului Timișoara, pentru audieri, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbaților, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brăila, precum și al celor din cadrul I.P.J. Teleorman. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.