• 26 ianuarie 2026, Adriana BURLACU
Un incident care putea avea urmări grave s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 10.30, pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Brăila, în apropierea intersecției cu strada Catolică. Un autobuz aparținând societății Braicar SA a căzut cu ambele roți din spate într-o surpare apărută brusc în carosabil, formând un crater de dimensiuni considerabile.
În momentul producerii incidentului, în autobuz se aflau mai mulți călători. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii au fost evacuați în siguranță, fără a fi necesară intervenția echipajelor medicale. Evenimentul a provocat însă blocarea completă a traficului în zonă, circulația fiind restricționată până la finalizarea operațiunilor de intervenție.
Surparea, estimată la o adâncime de cel puțin un metru și o lățime de aproximativ trei metri, ar fi fost cauzată, potrivit primelor informații, de infiltrații provenite de la conductele de apă subterane. Eroziunea solului ar fi slăbit structura carosabilului, care a cedat sub greutatea autobuzului aflat în mers.
La fața locului au intervenit echipele Companiei de Utilități Publice „Dunărea” Brăila, care au demarat lucrările pentru identificarea și remedierea avariei subterane. Zona a fost securizată, iar autoritățile au delimitat perimetrul pentru a preveni alte incidente și pentru a permite desfășurarea în siguranță a lucrărilor.
Pentru degajarea autobuzului, au fost mobilizate două macarale, una aparținând SC Braicar SA și cealaltă pusă la dispoziție de CUP „Dunărea” Brăila. Operațiunea de ridicare a vehiculului s-a desfășurat cu dificultate, având în vedere poziția instabilă a acestuia și dimensiunile surpării.
Autoritățile locale urmează să stabilească exact cauzele producerii incidentului și să evalueze starea infrastructurii din zonă, pentru a preveni apariția unor situații similare. Până la finalizarea reparațiilor, traficul rutier rămâne afectat, iar șoferii sunt sfătuiți să evite zona și să folosească rute alternative.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236