• 20 februarie 2025, Adriana BURLACU
Luni, în jurul orei 3 dimineața, un tânăr de 19 ani, care conducea mașina familiei, a intrat într-un stâlp. Părea un accident banal, unde nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale. Cu toate acestea, se pare că șocul a fost foarte mare pentru acest tânăr, care după ce a revenit acasă a decis să își încheie socotelile cu viața. În primă instanță, oamenii legii brăileni au transmis că “polițiștii au observat pe Bulevardul Dorobanților în zona intersecției cu strada Brateș un autovehicul avariat. Polițiștii au efectuat verificări, fără a fi identificată vreo persoană în interiorul autoturismului și nici în proximitatea acestuia. în continuarea verificărilor, polițiștii s-au deplasat la domiciliul proprietarului autoturismului în cauză, însă nu au putut lua legătura cu nicio persoană. Polițiștii efectuează în continuare verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, identificarea persoanei care a condus autovehiculul în cauză și clarificarea situației de fapt”.
Mama tânărului a fost cea care l-a găsit spânzurat. Și în acest caz se fac cercetări, iar potrivit unui comunicat remis de IPJ Brăila, “la data de 17 februarie a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că l-ar fi găsit spânzurat pe fiul său în locuință. Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au identificat un tânăr de 19 ani, din Brăila, spânzurat în locuință, fără a prezenta urme de violențe. Acesta a fost preluat de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila în vederea efectuării necropsiei. În cauză continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.