• 11 iunie 2025, Adriana BURLACU
La sediul Muzeului Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte s-a desfășurat ediția a XIX-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice cu tema „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”. Manifestarea a reunit istorici, cercetători și specialiști din rețeaua muzeală națională și a avut drept scop marcarea a 154 de ani de la nașterea savantului Nicolae Iorga, evocarea personalităților cultural-istorice românești reflectate în patrimoniul muzeelor memoriale și sublinierea valorii identitare și formative a acestor instituții în comunitățile din care fac parte.
În cadrul sesiunii, conf. univ. dr. Zamfir Bălan, cercetător la Muzeul Brăilei „Carol I”, a susținut comunicarea intitulată „Anton Bacalbașa, 160 de ani de la naștere”, aducând în atenția participanților figura unui personaj aparte al sfârșitului de secol XIX. Jurnalist, prozator, om politic și spirit polemic, Anton Bacalbașa a fost prezentat ca o voce emblematică în presa și literatura vremii. Comunicarea a reliefat atât activitatea literară și gazetărească a acestuia, cât și implicarea sa în viața social-politică românească, contribuind la conturarea unui portret complex al unei personalități adesea ignorate în discursul istoriografic actual.
Evenimentul a fost completat de o serie de activități menite să diversifice și să îmbogățească programul științific. A fost lansat volumul “Nicolae Iorga și francmasoneria”, semnat de istoricul Cristian Moșneanu și publicat de Librex Publishing, în prezența autorului și a directorului editurii, Ionuț Radu. Lucrarea a adus în discuție un subiect delicat și controversat din biografia lui Nicolae Iorga, deschizând un nou unghi de interpretare asupra relației sale cu marile curente ideologice și organizații ale epocii.
De asemenea, publicul a fost invitat la vernisajul expoziției temporare „Nicolae Iorga și viața politică românească în documente inedite și medalii”, realizată cu sprijinul Muzeului Național de Istorie a României și al colecționarului Daniel-Cosmin Obreja, în calitate de curator alături de cercetătoarea dr. Cristina Păiușan. Expoziția se dorește a fi o perspectivă documentară și simbolică asupra implicării lui Nicolae Iorga în viața politică a țării, prin intermediul unor artefacte valoroase și puțin cunoscute. Tot în cadrul manifestării, a fost vernisată și expoziția „Ceramica – Tehnică, Artă și Poveste”, care a propus o călătorie în universul meșteșugului tradițional românesc, de la utilitate la expresie artistică.
Programul a inclus și un moment de reculegere și cinstire a memoriei lui Nicolae Iorga, prin depunerea de flori la statuia marelui savant, aflată în incinta muzeului care îi poartă numele. Acest gest simbolic a completat firesc atmosfera de respect și reflecție cultivată de întreaga sesiune, reconfirmând rolul fundamental al muzeelor memoriale în păstrarea memoriei naționale și în susținerea valorilor culturale durabile.
Participarea conf. univ. dr. Zamfir Bălan la această sesiune științifică s-a înscris în demersurile constante ale Muzeului Brăilei „Carol I” de promovare a istoriei locale și naționale prin cercetare riguroasă și prin integrarea temelor relevante în circuitul academic și muzeografic. Comunicarea despre Anton Bacalbașa a ilustrat în mod convingător contribuția acestui intelectual în modelarea spațiului public românesc de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind totodată un exemplu despre modul în care muzeele pot valorifica memoria unor figuri mai puțin cunoscute, dar esențiale pentru înțelegerea istoriei culturale și politice a României.