×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.4884
5.2535
Ziar Braila
Trei incendii, într-o singură zi


• 20 august 2026, Adriana BURLACU


Marți, 18 august 2026, a fost o zi fierbinte pentru pompierii brăileni, care au intervenit la trei incendii de vegetație uscată izbucnite aproape simultan în mai multe zone ale județului. Vântul puternic a favorizat propagarea rapidă a flăcărilor, care au cuprins suprafețe importante de teren și s-au apropiat periculos de gospodării și construcții.

Prima intervenție a fost solicitată la ora 15.16, când Detașamentul 2 de Pompieri Brăila a fost chemat să intervină la un incendiu izbucnit în localitatea Chiscani, în zona kilometrului 10. Pentru stingerea focului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o cisternă.

Misiunea pompierilor a fost îngreunată de rafalele de vânt, care au favorizat extinderea rapidă a incendiului către o zonă în care se aflau mai multe anexe gospodărești. Salvatorii au intervenit timp de peste o oră pentru limitarea flăcărilor, incendiul fiind lichidat la ora 16.35.

În urma incendiului, au fost distruși aproximativ 4.800 de metri pătrați de vegetație uscată și circa 200 de metri pătrați de construcții din lemn. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Brăila, construcțiile erau ridicate fără autorizație.

La mai puțin de jumătate de oră după prima alertă, pompierii au primit o nouă solicitare. La ora 15.48, Detașamentul 1 de Pompieri Brăila a fost trimis în localitatea Vădeni, unde un alt incendiu de vegetație se extindea cu repeziciune.

Două autospeciale de stingere au fost mobilizate pentru această intervenție. Pompierii au reușit să limiteze propagarea focului, însă suprafața afectată era deja considerabilă. Incendiul a fost lichidat la ora 17.35, după ce flăcările au distrus aproximativ șase hectare de miriște de grâu și alte 3.000 de metri pătrați de vegetație uscată.

A treia intervenție a zilei a început la ora 16.25, în zona de competență a Gărzii de Intervenție Făurei. Echipajele au fost solicitate pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese aproximativ 3.000 de metri pătrați de vegetație uscată.

Și în acest caz, vântul a făcut ca situația să devină rapid periculoasă. Flăcările au ajuns la o proprietate privată, unde au distrus un gard din lemn și o magazie cu o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. Pompierii au intervenit până la lichidarea completă a focarului, operațiune încheiată la ora 17.55.

Locuința aflată în imediata apropiere a incendiului a fost salvată, datorită intervenției rapide a echipajelor și acțiunii continue pentru limitarea flăcărilor. Astfel, deși pagubele materiale au fost semnificative, focul nu s-a extins la casă.

Cele trei intervenții au mobilizat numeroase echipaje și autospeciale într-un interval de doar câteva ore, într-o perioadă în care vegetația uscată și condițiile meteorologice favorizează izbucnirea și propagarea incendiilor.

Reprezentanții ISU Brăila reamintesc populației că arderea vegetației uscate și igienizarea terenurilor prin incendiere sunt strict interzise. Pericolul este cu atât mai mare în zilele cu vânt, când flăcările se pot extinde în doar câteva minute către locuințe, anexe, culturi agricole sau alte bunuri. Pompierii recomandă respectarea regulilor de prevenire a incendiilor și evitarea oricărei activități care poate genera foc deschis în astfel de condiții.