Cei care au animale de companie trebuie să cunoască și să respecte reglementările prevăzute de lege privind bunăstarea acestora. Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor impune obligații clare, de la asigurarea condițiilor minime de trai până la interzicerea maltratării, abandonului sau reproducerii necontrolate. Încălcarea acestor norme poate atrage amenzi sau chiar pedepse penale.
Îngrijirea corectă a animalelor
Deținătorii de animale sunt obligați să le ofere un adăpost corespunzător, hrană adecvată, apă suficientă, posibilitatea de mișcare și îngrijire medicală ori de câte ori este necesar. Legea interzice relele tratamente, definite ca orice comportament brutal, supunerea la eforturi inutile sau neasigurarea condițiilor minime de trai. Nerespectarea acestor obligații poate fi sancționată cu amenzi între 3.000 și 12.000 de lei.
Fapte interzise prin lege
Sunt strict interzise: omorârea intenționată a animalelor; abandonul sau alungarea animalelor dependente de om; maltratarea și schingiuirea; intervențiile chirurgicale cu scop estetic (ex. tăierea cozii sau a urechilor); organizarea de lupte între animale; practicarea tirului pe animale captive; utilizarea animalelor în spectacole sau activități care le provoacă suferințe; administrarea de substanțe dopante; practicarea zoofiliei, faptă incriminată penal; separarea puilor de mamă înainte de vârsta de 8 săptămâni; capturarea prin metode neautorizate sau utilizarea nelegală a armelor cu tranchilizant.
Când pot interveni autoritățile
Autoritățile pot interveni chiar și fără plângere prealabilă dacă animalul: este expus la temperaturi extreme; aparține unor specii domestice mari (ecvidee, bovine, ovine, caprine) și se află nesupravegheat pe drumurile publice; nu are acces la apă, hrană, adăpost sau îngrijire medicală.
Alte obligații importante
Refuzul de a duce un animal bolnav sau rănit la veterinar poate atrage sancțiuni. Eutanasierea este permisă doar în cazuri de boală incurabilă, cu diagnostic confirmat de medic veterinar și cu respectarea procedurilor legale.
În cazul reproducerii, legea impune ca selecția să țină cont de caracteristicile anatomice, fiziologice și comportamentale ale animalelor, pentru a preveni înmulțirea necontrolată și eventualele probleme genetice sau de sănătate la pui.
Sterilizarea câinilor de rasă comună, obligatorie
Câinii fără pedigree, inclusiv metișii, trebuie sterilizați obligatoriu pentru a limita numărul de animale abandonate. înainte de a fi dați spre revendicare sau adopție, aceștia trebuie înregistrați în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), printr-un medic veterinar autorizat.
Persoanele care adoptă un câine de pe domeniul public au obligația de a-l microcipa, steriliza (dacă este din rasă comună) și înregistra. Aceleași cerințe se aplică și adăposturilor, fie ele publice sau administrate de ONG-uri.
Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se sancționează cu amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.