• 19 septembrie 2024, Adriana BURLACU
Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați anunță că au fost puse în vânzare biletele la Festivalul Național de Comedie. Manifestarea, care anul acesta a ajuns la XXXV-a ediție, este programată să aibă loc în perioada 28 septembrie – 6 octombrie 2024. Vor fi 9 zile de festival, 8 spectacole în concurs, 5 spectacole în afara concursului, 6 lansări de carte și 3 ateliere. Juriul este alcătuit din dramaturgul Mimi Brănescu, conf. univ. dr. Mihaela Sîrbu, prof. univ. dr. Adrian Titieni.
În cadrul Festivalului este invitat și Teatrul “Maria Filotti”, care va susține pe 1 octombrie reprezentația spectacolului “Falsa servitoare”, de Marivaux.
“Falsa servitoare” sau “Vicleanul pedepsit”/”La Fausse Suivente ou le Fourbe puni”, o piesă de teatru scrisă de celebrul dramaturg francez Pierre Marivaux, în anul 1724. Din distribuție fac parte: Blanca Doba – Cavalerul; Corina Borș – Contesa; Ciprian Chiricheș – Lelio; Emilian Oprea – Travelin; Adrian Ștefan/Adelin Ilie – Arlequin; Adelin Ilie/Adrian Îtefan – Frontin.
Regia artistică a spectacolului este asigurată de Alexandru Mâzgăreanu, iar scenografia este semnată de Andreea Săndulescu. Spectacolul cu piesa “Falsa servitoare” este cel care a deschis ediția 2023 a Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, considerat pe drept cuvânt un reper teatral important în viața culturală a României din zilele noastre. De asemenea, același spectacol a fost ales pentru a face parte din Campania “Artiști pentru artiști” din acest an.
Criticii de teatru au apreciat spectacolul Teatrului “Maria Filotti” ca fiind “o comedie frumos schițată, cu aspecte dramatice, cu stări conflictuale emoționante, excelent construite, care ne dezvăluie treptat caligrafia regizorală semnată de Alexandru Mâzgăreanu (a montat la Brăila Tartuffe, 2018), modernitatea semnului teatral al scenografiei ce poartă semnătura Andreei Săndulescu, cursivitatea și jocul propus de regie actorilor devin codurile de bază pe care publicul le are la îndemână. Publicul devine prin implicare emoțională și activă un permanent partener al actorilor, povestea te prinde și te responsabilizează, nu te lasă deloc indiferent!”.
Spectacolele din concurs vor avea loc în Sala Casei de Cultură a Studenților Galați de pe strada Științei nr.115, iar cele din afara concursului, la Sala Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”.