• 21 octombrie 2026, Adriana BURLACU
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brăila a prezentat, în cadrul Colegiului Prefectural, situația asigurării asistenței medicale în unitățile de învățământ și problemele generate de deficitul de medici de familie din județ. Potrivit informării asumate de directorul general, economist Mariana Budeș, sunt necesari 19 medici de familie pentru acoperirea completă a nevoilor din județ, iar autoritățile propun mai multe soluții pentru îmbunătățirea accesului la servicii medicale.
Cine răspunde de asistența medicală în școli
Potrivit CAS Brăila, responsabilitatea directă pentru asigurarea asistenței medicale în unitățile de învățământ revine primăriilor și Inspectoratului Școlar Județean.
Instituția precizează că elevii din mediul rural sunt înscriși pe listele medicilor de familie din localitățile de domiciliu sau din unitățile administrativ-teritoriale de care aparțin. Aceștia beneficiază de serviciile medicale necesare, inclusiv de vaccinările obligatorii, realizate conform programului stabilit de Direcția de Sănătate Publică.
Cu toate acestea, înscrierea copiilor pe listele medicilor de familie nu rezolvă problema asigurării unei prezențe medicale suficiente în teritoriu, în special în școli și în comunitățile rurale.
19 medici de familie lipsesc în județ
CAS Brăila a identificat 12 localități în care există un deficit de personal medical. Pentru acoperirea necesarului sunt necesari 19 medici de familie, dintre care opt în municipiul Brăila și alți 11 în mediul rural și în celelalte orașe ale județului.
Situația este deosebit de dificilă în comunele Roșiori și Surdila Găiseanca, unde nu există în prezent nici medic de familie titular, nici puncte de lucru funcționale. Primăriile din cele două localități au început demersurile pentru înființarea unor astfel de puncte.
În alte zece unități administrativ-teritoriale nu există un medic de familie titular, serviciile fiind asigurate prin puncte de lucru deschise de medici din alte localități. Este vorba despre comunele Cireșu, Galbenu, Salcia Tudor, Stăncuța, Cuza Vodă, Vișani, Racovița, Surdila Greci, Ulmu și Tudor Vladimirescu.
Stimulente pentru atragerea medicilor în mediul rural
Pentru a încuraja medicii să profeseze în zonele deficitare, CAS Brăila organizează sesiuni de contractare ori de câte ori este necesar. Totodată, noii furnizori de servicii medicale pot beneficia de sporuri de zonă de până la 100%, în condițiile prevăzute de Contractul-cadru.
O altă inițiativă a fost lansată după o solicitare transmisă de Consiliul Județean la 21 septembrie 2026. CAS Brăila a informat medicii de familie și asociația profesională a acestora cu privire la nevoile unităților de învățământ și la posibilitatea ca medicii să desfășoare activități cu timp parțial, inclusiv în regim de voluntariat.
Instituția a subliniat însă că activitatea medicală în școli trebuie remunerată, iar cheltuielile aferente ar urma să fie suportate din bugetele primăriilor.
Trei propuneri pentru îmbunătățirea asistenței medicale școlare
Deficitul de personal și organizarea serviciilor medicale în școli au fost analizate și în ședința Consiliului de Administrație al CAS Brăila din 23 septembrie 2026. În urma discuțiilor, au fost formulate trei propuneri principale.
Prima vizează posibilitatea ca un medic de familie să deservească mai multe școli din unități administrativ-teritoriale diferite, aflate pe o rază de maximum 50 de kilometri. în acest scenariu, medicul ar putea acorda între una și două ore săptămânal fiecărei unități de învățământ. A doua propunere prevede ca fiecare școală să aibă o asistentă medicală angajată permanent, pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale și sprijinul necesar elevilor. Cea de-a treia măsură urmărește să permită angajarea tinerilor absolvenți de medicină care nu au urmat rezidențiatul în cabinetele medicale școlare. Aplicarea acestei soluții ar necesita însă modificarea legislației de către Ministerul Sănătății.
Propunerile urmăresc să reducă efectele deficitului de personal și să îmbunătățească accesul elevilor la servicii medicale, în special în localitățile rurale unde asigurarea unei prezențe medicale permanente rămâne dificilă.
Anunț de mică publicitate
Contact
e-mail: ziarbraila@yahoo.com
telefon: 0239 626236