×
Social
Sănătate
Economic
Educație
Cultură
Evenimente
Administrație
Sport
Publicitate
4.3707
5.0919
Ziar Braila
Concursul de creație literară „Lira lui Orfeu”, la a treia ediție


• 8 decembrie 2025, Adriana BURLACU


Brăila găzduiește o nouă ediție a concursului de creație literară „Lira lui Orfeu”, o competiție așteptată de elevii pasionați de literatură și cultură clasică. Competiția se desfășoară în cadrul proiectului de educație extrașcolară „Mythos – redescoperirea valorilor Antichității elene și romane”, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție, și își propune să stimuleze lectura, creativitatea, reflecția critică și dialogul cultural în rândul tinerilor.

Concursul este structurat pe două secțiuni: poezie pentru elevii de gimnaziu și eseu pentru elevii de liceu. Tema din acest an explorează simboluri și valori fundamentale ale culturii antice: „Prometeu” pentru gimnaziu, respectiv „Curajul este începutul biruinţei” – citat atribuit lui Plutarh – pentru liceu. Elevii sunt invitați să își exprime viziunea personală, fie prin interpretări literare sensibile și imaginative, fie prin argumentații mature, bine structurate, inspirate de filosofia și mitologia lumii elene.

Înscrierile se realizează prin profesorii de la clasă, până pe data de 12 decembrie, fiecare participant putând depune o singură lucrare. Textele trebuie redactate cu respectarea unor cerințe unitare: font Times New Roman, mărimea 12, spațiere 1,5 și o întindere de maximum două pagini A4. După etapa internă de selecție, cele mai bune cinci lucrări din fiecare școală vor fi transmise către organizatori pentru jurizarea finală, la adresa de e-mail asociatia.eleftheriaâyahoo.com, în intervalul 15–26 decembrie 2025.

Jurizarea va avea loc între 8 și 31 ianuarie 2026 și va fi realizată de o echipă formată din profesori de specialitate implicați activ în proiect: Daniela Stroe, Camelia Vasilica Gheorghișor, Zina Dorina Pancu, Gabriela Vasiliu și formatorul Laura Haraga. Premiile, respectiv trei mențiuni, premiile III, II și I, vor fi anunțate și înmânate în 9 februarie 2026, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Limbii Elene.

„Mythos – redescoperirea valorilor Antichității elene și romane” este un program educațional local care și-a confirmat relevanța prin impactul asupra comunității școlare din Brăila. Ajuns la a treia ediție, proiectul urmărește dezvoltarea gândirii critice și creative a elevilor, dându-le oportunitatea de a lucra pe teme culturale complexe și de a-și exprima ideile prin literatură, artă vizuală sau reflecție argumentată.

Partenerii implicați în proiect sunt: Școala Gimnazială „Ion Băncilă” (coordonator), Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” – structura „Aurel Vlaicu”, Colegiul Național Pedagogic „Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Colegiul Național „Gh. Munteanu Murgoci”, Colegiul Național „Nicolae Iorga”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Arte „Hariclea Darclee”, Asociația Culturală Filo-Elenă „Eleftheria” Brăila, Asociația Rotary Club Brăila, Muzeul Brăilei „Carol I” și Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.